G4Media.ro

Ruptură între Muftiatul Cultului Musulman și Consulatul Turciei la Constanța, după scandalul…

sursa foto: Agerpres/ Alex Tudor

Ruptură între Muftiatul Cultului Musulman și Consulatul Turciei la Constanța, după scandalul diplomatic cu Ambasada SUA: ”I-am cerut scuze doamnei Rupp, așa ceva nu se face”

Muftiul Cultului Musulman din România, Murat Yusuf, s-a delimitat categoric miercuri de gestul consulului Turciei la Constanța, care a coborât-o pe reprezentanta ambasadei americane de pe scena unui eveniment cu public înainte ca aceasta să țină un discurs, pe motiv că nu figurează în program. Muftiul Murat Yusuf a declarat pentru Info Sud-Est că ”ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc. Evenimentul a fost organizat în România, iar noi avem relații bune cu SUA”.

Muftiul a contrazis categoric și afirmațiile diplomatului turc, care spusese că participarea și susținerea unui discurs de către Abigail Rupp nu erau prevăzute în program: ”Noi ne-am cerut scuze, dumneaei era pe lista vorbitorilor, evenimentul era organizat de Muftiat, ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc, respectiv consulul și cei doi atașați pe servicii religioase”.

Ambasada SUA a transmis că ”este regretabil că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui reprezentant al SUA și l-au împiedicat să vorbească”.

Foto: Murat Yusuf, muftiul Cultului Musulman (Agerpres / Alex Tudor)

Citește tot articolul pe Info Sud-Est

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Pai si in Romania, Erdogan si camarila lui dicteaza agenda musulmanilor ? Rusine.

    • Tocmai ca nu.

      Yusuf si-a cerut scuze, e o ruptura destul de clara intre Yusuf si Turcia.

      Bataie intre frati.

  2. Consulul turc a executat exact scenariul pus la cale de sefii lui.
    Va veni si momentul in care un consul sau ambasador turc va fi „rasplatit” inzecit, pt ca americanii nici nu uita si nici nu iarta asemenea afronturi.

  3. Respect, Tătăriceanu!

    Caftanul – very pimping !

  4. Consulul turc, persona non grata!

  5. Gest care dă dovadă direct de prostie și infatuare. Dacă ăsta e reprezentantul turciei în românia ar trebui trimis acasă ieri. Iar dacă așa consideră statul turc să se comporte în românia atunci ar trebui reconsiderate relațiile. Nu putem să mergem inapoi către timpuri medievale demult apuse. Cât despre cultul musulman,muftiul și reprezentanții lor ,au fost făcuți de râs direct de un om „al lor”.

  6. Statul roman trebuie sa-l expulzeze pe acel consul turc. Asa ceva nu se tolereaza pe teritoriul statului Roman.

    Daca vrei sa faci astfel de gesturi nesimtite fata de SUA, te duci la tine in Turcia – acasa le Erdogan si le faci acolo nu pe teritoriul statului Roman.

    Chiar sunt curios daca vreo institutie romaneasca va lua atitudine fata de aceasta iesire nesimtita a acelui consul turc.

  7. Afara cu nesimtitul si paganul!

  8. Evenimentul era organizat de Muftiatul Cultului Musulman care înseamnă, pe lângă turci, o întreagă lume islamică (din Maroc până în Pakistan). Pare că turcaleții au confiscat religia musulmană și vor s-o țină numai pentru ei. Ferească Allah, să nu ajungă vreodată turcii să dicteze în lumea arabă!

    • @barabas – Cred ca ar trebui sa fii mai precis totusi – Muftiul Cultului Musulman din România, Murat Yusuf – deci e vorba de cultul musulman din Romania si atat.

  9. Tramvaie și autobuze de la turci…

    Turcia voia in UE…

    Afară cu turcul!

    • Foarte frumos gestul Muftiul Murat Yusuf. Faptul ca si-a cerut scuze doamnei Rupp face cinste cultului si Romaniei.

  10. Dar Cristosul cand ajunge cu cotletele alea, ca jarul e gata, borândăul gâlgâie și maneaua dă peste gard

  11. S-a umflat baclavaua in turc….

  12. A dat cu mucii in fasole curajosul consul manelist.
    Va veni negresit un raspuns din partea SUA.

  13. mda, dar muftiul asta nu putea sa intervina chiar atunci si sa ii spuna consulului ca greseste? de ce nu a reactionat cand reprezentantul sua era dat jos de pe scena? a [referat sa taca si se da acum curajos? e clar ca toata combinatia a fost regizata.

    • numai muftiul stie cati bani primeste de la Erdogan.
      Se stie ca turcia baga bani peste tot in Europa la musulmani, vor influenta si control.