G4Media.ro

Rushdie a declarat în urmă cu câteva săptămâni pentru o revistă germană…

Sursa Foto: Facebook / Salman Rushdie

Rushdie a declarat în urmă cu câteva săptămâni pentru o revistă germană , înainte de a fi înjunghiat şi grav rănit, că în prezent duce o viaţă ”relativ normală”

Într-un interviu acordat doar cu câteva săptămâni înainte de a fi înjunghiat şi grav rănit de un atacator în statul New York, scriitorul Salman Rushdie a declarat că în prezent duce o viaţă ”relativ normală”, după ce a fost nevoit să se ascundă ani întregi din cauza ameninţărilor cu moartea, informează Reuters, citată de Agerpres.

Rushdie a vorbit, în cadrul unui interviu acordat revistei Stern din Germania, despre ameninţările pe care le vede la adresa democraţiei din Statele Unite. A spus despre el că este un optimist şi a punctat că fatwa, un decret religios emis în Iran în 1989 care îndemna musulmanii din toată lumea să-l omoare pentru blasfemie, a fost pronunţată cu mult timp în urmă.

Interviul era programat să apară în numărul din 18 august, dar Stern l-a publicat sâmbătă, la o zi după atacul asupra lui Rushdie. Interviul a fost realizat în urmă cu circa două săptămâni, a precizat redacţia revistei.

Liderul revoluţiei islamice din 1979 din Iran, ayatollahul Ruhollah Khomeini, decedat în 1989, a emis fatwa după ce romanul lui Rushdie ”The Satanic Verses” a fost acuzat de blasfemie. Scriitorul a trăit ascund aproape un deceniu, dar în ultimii ani a dus o viaţă relativ liberă.

Născut în India, Rushdie, care a devenit cetăţean american în 2016 şi trăieşte în oraşul New York, a spus că este îngrijorat de ameninţările la adresa democraţiei în Statele Unite.

Acestea sunt determinate de rasism şi de ură la adresa realizărilor liberalismului şi constituie ”un stagiu preliminar al fascismului”, a spus el.

”Victoria lui Trump asupra adevărului are o semnificaţie importantă acolo. Oamenii lui cred că sunt minţiţi de alţii, nu de el”. a spus scriitorul.

Trump a susţinut în mod fals că scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020, pe care l-a pierdut în faţa lui Joe Biden, a fost fraudat masiv.

Întrebat dacă se simte nostalgic, Rushdie, în vârstă de 75 de ani, a spus: ”Nu neapărat. Iubesc istoria, dar când e vorba de propria viaţă, prefer să privesc înainte”.

Poliţia din New York a identificat suspectul atacului asupra lui Rushdie ca fiind Hadi Matar, un bărbat de 24 de ani din Fairview, New Jersey, care a cumpărat un bilet de acces la evenimentul de la Chautauqua Institution. Poliţia nu a stabilit încă motivul atacului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cu cateva injectii, il pun pe picioare Americanii. Tot ei, data viitoare sa-l apere mai bine.