G4Media.ro

Rusia a acordat duminică medalii soldaţilor, după ce Moscova a declarat că…

Sursa foto: Military.com

Rusia a acordat duminică medalii soldaţilor, după ce Moscova a declarat că forţele sale au distrus tancuri Leopard şi vehicule de luptă Bradley în Ucraina / Soldaţii nu au identificat tancurile în public

Ministrul rus al Apărării a acordat duminică medalii soldaţilor, după ce Moscova a declarat că forţele sale au distrus patru tancuri Leopard de fabricaţie germană şi cinci vehicule de luptă Bradley (foto) fabricate în SUA, în timp ce respingeau o contraofensivă ucraineană, transmite Reuters, citat de News.ro.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a fost prezentat la televiziunea de stat, decernând ”Steaua de aur Eroul Rusiei”, cea mai înaltă onoare militară a Rusiei, soldaţilor care au spus că au distrus tancuri şi vehicule blindate inamice.

Soldaţii nu au identificat tancurile în public.

Ministerul Apărării a publicat mai multe videoclipuri şi imagini în ultimele zile care arată numeroase lovituri asupra vehiculelor blindate şi tancurilor cu echipaj ucrainean,  efectuate cu elicoptere şi drone de atac Ka-52.

Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile referitoare la câmpul de luptă din nicio parte.

În imaginile publicate sâmbătă de minister, dronele au fost arătate lovind tancuri în regiunea Zaporijia, unde forţele de la Kiev şi-au concentrat până acum contraofensiva.

Reuters a putut verifica locaţia videoclipului la două mile sud de satul Mala Tokmacika din Zaporijia, prin linii de vegetaţie, pătrate de cultură şi clădiri care se potriveau cu imaginile din satelit ale zonei.

Reuters nu a putut confirma în mod independent data filmării videoclipului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că forţele ucrainene au eşuat până acum în contraofensiva lor, dar că ”potenţialul ofensiv” al Ucrainei nu a fost încă subminat.

Atacul Ucrainei se concentrează pe mai multe puncte din sudul Ucrainei, spune Rusia, potrivit căreia liniile sale nu au fost străpunse până acum.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut sâmbătă că armata sa a fost angajată în ”operaţiuni de contraofensivă şi defensive”, dar a spus că nu va intra în detalii.

„Ei (generalii Ucrainei) sunt cu toţii într-o dispoziţie pozitivă. Transmite asta lui Putin”, a spus Zelenski reporterilor, stând alături de premierul canadian, Justin Trudeau, aflat în vizită.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Daca tu dai medalii dupa 4 Leopard si 5 Bradley distruse, arata cam cat de increzator esti tu in fata unui atac cu asa ceva….