
Rusia a anunțat că vrea ridicarea sancțiunilor internaționale asupra băncilor pentru a accepta armistițiul din Marea Neagră. Președintele Trump: Ne gândim la asta
Kremlinul a publicat marți seară o declarație privind negocierile cu SUA și arată că a pus o serie de condiții pentru a accepta armistițiul din Marea Neagră anunțat deja de Casa Albă. Rusia susține că acordul cu Ucraina va intra în vigoare numai după ridicarea sancțiunilor impuse băncilor rusești implicate în comerțul internațional cu alimente și îngrășăminte și după reconectarea lor completă la Swift – o rețea care facilitează mesageria financiară securizată între bănci, potrivit Tass. În timp ce președintele Donald Trump a declarat că ”ne gândim la asta”, ziarul Wall Street Journal a scris că Administrația Trump ar fi agreat deja să ajute Rusia.
În replică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că minte.
Kremlinului a cerut ridicarea sancțiunilor internaționale care vizează băncile, producătorii și exportatorii de alimente, precum și companiile de asigurări implicate în exporturile de alimente, înainte ca o încetare a focului în Marea Neagră să intre în vigoare.
La puțin timp după ce Kremlinul a publicat pe site-ul oficial aceste condiții, președintele SUA Donald Trump a fost întrebat de un reporter despre condițiile puse de Rusia.
„Ne gândim la toate acestea chiar acum”, le-a spus Trump reporterilor, potrivit BBC. „Ne uităm la toate”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat imediat Moscova că a mințit cu privire la termenii conveniți cu negociatorii americani.
„Kremlinul minte din nou, susținând că încetarea focului din Marea Neagră ar depinde de sancțiuni și că încetarea focului în domeniul energiei ar fi început pe 18 martie. Moscova minte întotdeauna”, a spus el într-un discurs către ucraineni.
El a spus că declarația publicată de Casa Albă este „absolut clară”, adăugând: „Depinde de lume și de toți cei care au cu adevărat nevoie de pace dacă Rusiei i se va permite să mintă din nou”.
În schimb, The Wall Street Journal a scris marți seară că Administrația Trump a fost de acord să ajute Rusia să își crească exporturile de cereale și îngrășăminte către piețele globale, ca parte a unui acord negociat de SUA între Rusia și Ucraina pentru a elimina utilizarea forței în Marea Neagră.
Atacurile ucrainene cu rachete și drone maritime au forțat marina rusă să se retragă din mari părți ale Mării Negre, iar vânzările de cereale și îngrășăminte ale Rusiei au fost limitate de sancțiunile europene menite să pedepsească Moscova pentru invazia Ucrainei.
Țările din Grupul G7, inclusiv SUA și Regatul Unit, au impus restricții severe privind accesul navelor rusești în porturile europene, măsuri care au dus inițial la creșterea prețurilor globale la îngrășăminte și la scăderea exporturilor rusești de produse. De asemenea, aceste țări au interzis tranzacțiile cu majoritatea celor mai mari bănci rusești, ceea ce a îngreunat plățile pentru îngrășăminte și cereale.
Context
Statele Unite au anunţat marţi după-amiază că au încheiat acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru garantarea siguranţei navigaţiei în Marea Neagră şi un armistiţiu parţial prin care cele două ţări opresc reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice.
De asemenea, Statele Unite vor contribui la restabilirea exporturilor ruse de cereale şi îngrăşăminte şi vor continua să intermedieze discuţii între cele două părţi pentru a ajunge la o pace durabilă, a transmis Casa Albă, potrivit Agerpres.
Ucraina şi Rusia au acceptat să „asigure securitatea navigaţiei, să elimine folosirea forţei şi să împiedice utilizarea navelor comerciale pentru obiective militare în Marea Neagră”, precizează preşedinţia SUA.
În ce priveşte Ucraina, SUA se angajează „să susţină eforturile pentru schimburile de prizonieri, eliberarea civililor şi revenirea copiilor ucraineni strămutaţi cu forţa”, menţionează de asemenea Casa Albă, care a emis două comunicate distincte, unul despre Ucraina şi celălalt despre Rusia.
Cât despre aceasta din urmă, se arată în comunicatul respectiv, ea poate conta pe sprijinul Casei Albe pentru „restabilirea accesului Rusiei pe piaţa mondială pentru exporturile de produse agricole şi îngrăşăminte, pentru reducerea costurilor asigurărilor maritime şi ameliorarea accesului în porturi şi la sistemele de plăţi pentru aceste tranzacţii”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.