G4Media.ro

Rusia a inaugurat Catedrala Armatei, fără mozaicurile cu Putin și Stalin. Președintele…

sursa foto: Europa Liberă

Rusia a inaugurat Catedrala Armatei, fără mozaicurile cu Putin și Stalin. Președintele rus nu a participat la eveniment

Rusia a inaugurat duminică cu toate onorurile Catedrala Armatei ruse, care ilustrează acțiunile militare din istoria acestei ţări, inclusiv victoria asupra Germaniei naziste şi recenta anexare a Crimeei, relatează agenţiile DPA şi EFE, citate de Agerpres.ro.

Patriarhul Kiril a sfinţit noua catedrală, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte numeroşi ofiţeri ai armatei ruse, dar oficialul prezent cu rangul cel mai înalt a fost ministrul apărării Serghei Şoigu, preşedintele Vladimir Putin neparticipând la eveniment.

Catedrala a fost ridicată în Parcul Patriot din suburbia moscovită Kubinka, cu ocazia marcării a 75 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, într-o zonă unde s-au dat lupte grele între trupele sovietice şi cele germane în noiembrie 1941.

Construită în stilul bizantin, principalele elemente ale edificiului fiind vitraliile, metalul, mozaicurile şi granitul de Karelia, catedrala armatei ruse este ca mărime al treilea lăcaş de cult ortodox din lume după Catedrala lui Isus Mântuitorul din Moscova şi Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg.

Iniţial a fost prevăzut şi un mozaic care-i înfăţişa pe preşedintele Vladimir Putin şi pe alţi demnitari ruşi din prezent, inclusiv pe ministrul Şoigu şi pe cel de externe Serghei Lavrov, pentru rolul lor în anexarea peninsulei Crimeea, dar în cele din urmă s-a renunţat la acesta în urma criticilor faţă de cultul personalităţii al liderului de la Kremlin. Lipseşte de asemenea mozaicul ce l-ar fi evocat pe Stalin, întrucât Biserica Ortodoxă rusă a considerat că prezenţa acestuia ar putea diviza societatea rusă, astfel că acest mozaic se va regăsi într-un muzeu din apropierea catedralei.

Inaugurarea catedralei fusese prevăzută pentru 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, la fel cum s-a întâmplat şi cu parada militară ce se desfăşoară în fiecare an în această zi şi care anul acesta va fi pe 24 iunie.

sursa foto: Europa Liberă

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Eu propun sa zugravim pe Catedrala Mantuirii Neamului pe liderii nostri remarcabili, Iliescu, Constantinescu, Basescu si Robotul Autist. Dintre premieri, va e clar cine e febletea mea, dar l-as zugravi si pe marele Inchizator de Spitale Emil Boc.

  2. Cenzura!!!! De ce sa nu se faca mozaic cu piticul cracanat Putler?? De cand CP si neomarxismul au ajuns sa faca legea in Rusia?????

  3. Rusii sunt pur si simplu din alt film. Pe langa biserica lor a noastra e parfum de tei.
    Rusii sfintesc armament greu, binecuvinteaza razboaie de cucerire (anexarea Crimeii) si accepta icoane si fresce cu odiosii Lenin si Stalin, iar mai nou, Putin.
    Cum spunea si parintele Constantin Necula, de la Sibiu, cand vine vorba de ortodoxia ruseasca – „Multumesc, niet!”

  4. Pentru armată faci un mausoleu.Rusi a început să batjocorească Biserica Creștină Ortodoxă punând în fruntea bisericii un general și slăvind crimele și ororile războiului.