G4Media.ro

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu…

Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns la „ameninţările” occidentale, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Prima etapă a exerciţiilor (…) privind pregătirea şi utilizarea armelor nucleare nestrategice a început”, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aceste manevre se desfăşoară în Districtul Militar de Sud, la graniţa cu Ucraina, şi care include şi părţi ale teritoriului ucrainean pe care Rusia le controlează în prezent.

Ministerul rus de Externe a menţionat declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a prezentat posibilitatea trimiterii de trupe europene pentru a lupta împotriva Rusiei în Ucraina, şi afirmaţii ale ministrului britanic de externe David Cameron, care a spus că Ucraina are dreptul de a folosi armele furnizate de Londra pentru a lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei.

Analiştii pe probleme de securitate afirmă că exerciţiul este conceput ca un semnal de avertizare lansat de Putin pentru a descuraja Occidentul să se implice mai mult în războiul din Ucraina, unde a furnizat arme şi informaţii Kievului, dar s-a abţinut de la a trimite trupe.

Ministerul rus al Apărării a declarat că în prima etapă a exerciţiului vor fi folosite rachete Iskander şi Kinzhal.

Exerciţiile militare au loc pentru a testa dacă unităţile şi echipamentele sunt pregătite pentru „utilizarea în luptă a armelor nucleare nestrategice pentru a răspunde şi a asigura necondiţionat integritatea teritorială şi suveranitatea statului rus ca răspuns la declaraţiile provocatoare şi ameninţările unor oficiali occidentali împotriva Federaţiei Ruse”, a mai spus ministerul.

Belarus, unde Rusia a anunţat anul trecut că desfăşoară arme nucleare tactice, va participa de asemenea la exerciţii, au anunţat cele două ţări.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deja îmi tremură chiloții,am luat și un carbaxin să mă liniștesc,lui Putin i-aș da un carbasan XXL prin gură