G4Media.ro

Rusia a interzis accesul pe teritoriul său a 92 de cetăţeni americani,…

Sursa Foto: Facebook/ Viktor Orban

Rusia a interzis accesul pe teritoriul său a 92 de cetăţeni americani, între care şi jurnalişti

Rusia a anunţat miercuri că a interzis accesul pe teritoriul său a 92 de cetăţeni americani, între care şi jurnalişti de la Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post, acuzaţi că au difuzat „informaţii false” despre armata rusă care luptă în Ucraina, relatează AFP conform Agerpres.

„Intrarea în Rusia este blocată permanent pentru 92 de cetăţeni americani, reprezentanţi ai mediului de afaceri, personalităţi din domeniul cercetării şi culturii, jurnalişti şi mass-media” a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Angajaţi ai publicaţiilor americane New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post figurează pe această listă, care se adaugă la sancţiunile impuse deja de Rusia împotriva a sute de alţi cetăţeni americani şi ai altor ţări occidentale.

Moscova îi acuză pe aceşti jurnalişti că sunt „implicaţi în producerea şi difuzarea de informaţii false despre Rusia şi forţele armate ruse” şi că participă la un „război hibrid declanşat de Washington”.

Lista celor 92 de persoane, publicată miercuri, include şi membri ai armatei, profesori universitari, directori de companii, politicieni şi membri ai sistemului de justiţie american.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington se află la cel mai scăzut nivel de la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022. Statele Unite sunt principalul susţinător militar şi financiar al Kievului.

Statele occidentale au adoptat numeroase sancţiuni economice şi financiare împotriva Moscovei, care au vizat oficiali ruşi, sistemul său bancar, companiile sale aeriene şi o serie de alte sectoare ruseşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează