Rusia a lansat în timpul nopţii 17 drone asupra Ucrainei / Putin l-a vizitat pe comandantul ”operaţiunii militare speciale” din Ucraina
Rusia a lansat 17 drone în noaptea de vineri spre sâmbătă în încercarea de a lovi regiunile de nord, centrale şi de vest ale Ucrainei, au anunţat sâmbătă forţele aeriene ucrainene, transmite Reuters.
Aviaţia militară ucraineană a adăugat că 15 drone Shahed, de fabricaţie iraniană, lansate de Rusia, au fost doborâte. Reuters menţionează că nu este clar deocamdată ce s-a întâmplat cu cele două drone care nu au putut fi doborâte şi precizează că nu a putut verifica informaţiile din alte surse. La fel, nu se ştie deocamdată ce obiective şi zone au fost vizate de Rusia în atacul său.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării rus a anunţat sâmbătă că forţele de apărare aeriană ale Rusiei au doborât o rachetă lansată în timpul nopţii de Ucraina asupra Crimeii, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014.
Nu s-au înregistrat victime şi pagube materiale, a transmis ministerul rus pe aplicaţia Telegram.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a vizitat pe comandantul ”operaţiunii militare speciale” a Rusiei din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, şi pe alţi comandanţi militari importanţi, a anunţat sâmbătă Kremlinul, transmite Reuters.
Agenţia de presă britanică notează că întâlnirea a avut loc după ce Ucraina a anunţat succese în contraofensiva sa pe frontul de sud-est.
„Vladimir Putin a avut o întâlnire la cartierul general al grupului operaţiunii militare speciale în Rostov pe Don”, a transmis Kremlinul într-un comunicat de presă.
Rusia, care a lansat o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022, îşi numeşte atacul asupra ţării vecine „operaţiune militară specială”, aminteşte Reuters.
În comunicatul său, Kremlinul a mai menţionat că Putin, care este comandantul suprem al forţelor armate ruse, a ascultat buletinele informative prezentate de Gherasimov şi de alţi comandanţi militari de rang înalt şi ofiţeri.
Reuniunea a avut loc după ce Ucraina, a cărei contraofensivă de a recuceri teritoriile capturate de Rusia în primele luni ale războiului au fost mai lente decât era de aşteptat, a anunţat că a eliberat un sătuc aflat pe linia frontului, primul astfel de succes din iulie.
Kremlin nu a oferit informaţii suplimentare referitoare la întâlnirea lui Putin cu liderii militari ruşi şi nici nu era clar unde anume a avut loc întrevederea. Înregistrări video publicate de agenţia de stat rusă RIA îl arătau pe Gherasimov întâmpinându-l pe Putin, aparent în timpul nopţii, şi îl însoţea într-o clădire după o scurtă strângere de mână.
Gherasimov, care în ultimele luni a fost văzut rar în public, a fost ţinta unor critici dure din partea şefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, dar şi din partea unor bloggeri militari ruşi pe tema eşecurilor Rusiei în războiul declanşat împotriva Ucrainei.
Rostov pe Don, oraş situat la doar 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina, găzduieşte comandamentul districtului militar sud ai cărui militari luptă în Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu