G4Media.ro

Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului, anunță armata ucraineană

Sursa foto: Sergey SHESTAK / AFP

Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului, anunță armata ucraineană

Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului în primele ore ale zilei de marţi, a anunţat administraţia militară a capitalei ucrainene, potrivit Reuters, transmite News.ro.

„La periferia Kievului, sistemele de apărare aeriană sunt angajate (în respingerea atacului)”, a declarat Serhiy Popko, şeful administraţiei, pe canalul de mesagerie Telegram.

Rusia a vorbit despre luarea unor măsuri dure de represalii împotriva Ucrainei după ce două drone au avariat luni dimineaţă clădiri din Moscova, inclusiv una aflată în apropierea sediului Ministerului Apărării, în ceea ce a numit un act de teroare neruşinat.

Nimeni nu a fost rănit în atacul, despre care un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că vor fi mai multe, dar o dronă a lovit aproape de clădirea din Moscova unde armata rusă ţine şedinţe de informare despre ceea ce numeşte „operaţiunea sa militară specială”, o lovitură simbolică care a subliniat raza de acţiune a acestor drone.

Drumurile din apropiere au fost închise temporar, ferestrele de la ultimele două etaje ale unei clădiri de birouri lovite de o a doua dronă într-un alt cartier al Moscovei au fost spulberate, iar resturile erau împrăştiate pe jos, a declarat un reporter Reuters care a văzut urmările incidentului. „Dormeam şi am fost trezită de o explozie, totul a început să tremure”, a declarat pentru Reuters Polina, o tânără care locuieşte în apropierea clădirii înalte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...