G4Media.ro

Rusia a numit noul vaccin anti-coronavirus ”Sputnik V”, care amintește de cursa…

Sursa Foto: airspacemag.com

Rusia a numit noul vaccin anti-coronavirus ”Sputnik V”, care amintește de cursa pentru cucerirea spațiului cosmic din timpul războiului rece cu Statele Unite

Primul vaccin anti-coronavirus aprobat din lume, anunţat marţi la Moscova, va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Numele preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului aminteşte de cursa către spaţiul cosmic în care s-au angajat Rusia şi Statele Unite în perioada războiului rece.

Kirill Dimitriev, şeful fondului suveran de investiţii RDIF implicat în cercetarea respectivă, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de ţări, pentru un miliard de doze de vaccin.

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţase cu câteva ore mai devreme că vaccinul a fost aprobat după mai puţin de două luni de testare pe pacienţi umani.

Rapiditatea cu care Rusia a obţinut vaccinul a creat suspiciuni în rândul specialiştilor din alte ţări. Potrivit Reuters, unii se întreabă dacă Moscova nu pune prestigiul naţional mai presus de ştiinţă şi siguranţă.

Citește și

Putin anunţă că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume, iar o fiică a sa şi l-a injectat/ Vaccinul va fi pus în circulaţie de la 1 ianuarie 2021 în ciuda îngrijorărilor exprimate de experți/ NYT: Rusia reclamă victoria în cursa globală în scopuri propagandistice

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. niste figuristi , e lansat a sa fie lansat , cica de abia de la anul produc masiv , deci intoxicare de presa sputnik mai mult decat un vaccin adevarat.

  2. Vaccinul rusesc Skuip.nik da skuip

  3. :)))))))
    Chiar am ajuns sa-l desconsideram si sa-l uram(dusmanim) pe Dimitri Mendeleev?!
    Ce evoluati suntem(…)!

  4. Rușii au bombe care le explodează în cap și skuip.nik,Pukin e un igeniu iar rusoaicele bea mai multa vodca decât bărbații din cauză că rușii uita sa le cardeasca ,cui mai trebe vaccinul???

  5. Asta este:
    Sputnik is named after and commemorates the launch of the first satellite to attain Earth’s orbit. It is distilled in a three column process from Russian winter wheat then hydrated with purified spring water. Finally, it is filtered through birch charcoal prior to bottling in the Ukraine.

  6. Mai terminați cu comentariile la adresa rușilor că de atâta pomenit încep să sughițe și nu.si mai pot bea jumatea de vodca de după prânz în liniște,chiar n.aveti pic de bun simț ,ce dreacu de vecini îndepărtați santeti.Dupa aceia iese cu discuții ca nu vrem sa fim buni frați ortodocsi ,că ne bârfim pe din dos confraerii și că i.am trădat in 45.

  7. Nu cumva e un fel de Novociok. Moare virusul dar si gazda.

  8. nu va faceti iluzii, Putin doreste sa traiasca vesnic, de asta a creat un centru de cercetare si a pus-o pe fiica sa sef iar bugetul acestui centru este colosal, in Rusia se fura cu trilioanele in timp ce 20 milioane de cetateni sunt sub pragul saraciei si nu au bani nici de hrana normala.

  9. sputnik a fost sa fie primul lansat in spatiu din simplu motiv ca rusii au renuntat la absolut tot ce nu puteau implementa, telemetrie, acumulatori necesari, izolatie corespunzatoare care sa asigure temperatura necesara functionarii etc …. sputnik nu era nimic altceva decat o bila de metal cu un radio emitator inauntru – atat! … Explorer 1, omologul american era deja construit dar din motive birocratice, americanii aveau mai multe echipe, nu a fost lansat decat o luna mai tarziu. Explorer 1 avea echipamente sosifisticate de telemetrie si cam tot ce nu au putut sa faca rusii …. pe scurt, acuma, ca si atunci, propaganda si asa zisul progres tehnic comunist trebuia sa aibe proritati indiferent de sacrificiu uman, si indiferent de ce ar fi reprezentat tehnic.

  10. Apa chioară…

  11. Unde sunt anti-vacciniștii de serviciu?

  12. Am vazut ca e plin de disperati, ma rog, disperati ca vor pierde miliarde.

    E foarte bine ca au lansat si ca il testeaza in Rusia, CIA si restul agentiilor vor ‘imprumuta’ aceste rezultate si vor ajuta Big Pharma, deci nu vad problema, la fel rusii vor fi cobaii lumii, ei si niste arabi sau latino care sunt ‘interesati’ de vaccin.

    Ati fi preferat sa il lanseze Romania? Sa se faca teste si experimente aici? Se vor face stati linistiti, cum s-a facut cu Clorochina, va veni si randul vostru, dar veti fi cobai americani, iar dupa ce veti dovedi ca vaccinul e ok, americanii se vor vaccina si ei.

    Eu in locul vostru, as multumi poporului rus pentru sacrificiul care il face, cu forta sau nu, oamenii astia vor ajuta indirect alti producatori de vaccinuri.

    Daca e un esec, asta e, pierde Rusia, dar daca e bun, va castiga toata lumea.

    Articolele astea impotriva vaccinului, sunt sponsorizate de Big Pharma, aici vorbim de sute de miliarde de dolari pierduti.

  13. Oare toate companiile farmaceutice din SUA si UE, au pierdut banii sponsorilor???