G4Media.ro

Rusia acuză Norvegia că militarizează arhipelagul arctic Svalbard

Sursa foto: University of Exeter / Matt Amesbury (X)

Rusia acuză Norvegia că militarizează arhipelagul arctic Svalbard

Rusia a criticat vineri Norvegia pentru presupusa militarizare a arhipelagului Svalbard, situat în regiunea arctică, relatează dpa, transmite Agerpres.

Deşi Tratatului de la Svalbard din 1920, cunoscut şi sub numele de Tratatul Spitsbergen, permite numai utilizarea paşnică a arhipelagului, „Svalbard se află tot mai mult pe orbita planificării militare şi politice a Norvegiei care implică SUA şi NATO”, a declarat vineri într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Facilităţi care ar putea servi atât în scopuri civile, cât şi militare, au fost puse în funcţiune în arhipelagul Svalbard, a mai spus ministerul rus care nu a făcut alte precizări.

Ministerul rus de Externe ar fi transmis îngrijorările sale ambasadorului Norvegiei la Moscova, Robert Kvile, în timpul unei întâlniri.

Cu această ocazie, Moscova a cerut Oslo să se abţină de la orice activităţi care subminează statutul juridic al arhipelagului Svalbard, a mai spus ministerul.

Conform Tratatului de la Svalbard din 1920, Norvegia a primit autoritatea administrativă asupra arhipelagului situat în interiorul Cercului Polar.

Svalbard este o zona demilitarizată. Alte ţări au dreptul să desfăşoare aici activităţi economice, deşi Rusia profită mai mult de acest lucru, exploatând cărbune.

Tensiunile asupra zonei arctice au crescut de la lansarea războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia revendică suprafeţe mari din regiune, unde se crede că se află importante zăcăminte de minerale.

Zonele arctice revendicate de Moscova sunt o extensie a lanţurilor muntoase subacvatice ale Rusiei, conform Kremlinului.

Moscova, care îşi menţine trupe în Arctica, acuză NATO că ameninţă securitatea Rusiei în această regiune importantă din punct de vedere strategic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.