G4Media.ro

Rusia admite „greşeli” în timpul mobilizării parţiale declanșate de Putin pentru războiul…

captura twitter

Rusia admite „greşeli” în timpul mobilizării parţiale declanșate de Putin pentru războiul din Ucraina și „promit” să le corecteze

Autorităţile ruse ar fi promis  să repare „erorile” comise în procedura de mobilizare decretată de preşedintele Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina, după ce a reieșit că au fost convocate la război inclusiv persoane scutite, care au depășit vârsta prevăzută, sau persoane bolnave, fapt ce a provocat un amplu val de indignare în rândul cetățenilor ruși, potrivit AFP.

Inițial, oficialii ruși au spus că „mobilizare parţială” a rezerviştilor se referă numai la persoane cu experienţă militară sau competenţe ”pertinente”, ca în realitate să fie convocați inclusiv bolnavi sau bătrâni.

În regiunea Volgograd (sud-vest), un militar pensionar, în vârstă de 63 de ani, care suferă de un diabet grav şi probleme cerebrale a fost convocat la un centru de antrenament.

În aceeaşi regiune, directorul unei mici şcoli rurale, Aleksandr Faltin, în vârstă de 58 de ani, a primit ordinul de mobilizare, în pofida faptului că nu are efectuat stagiul militar. După ce fiica sa a publicat o înregistrare video pe reţele de socializare care s-a viralizat, bărbatul s-a putut întoarce acasă.

Preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, Valentina Matvienko, a mustrat sec autorităţile regionale care supervizează mobilizarea, „o recunoaştere neobişnuită a unor disfuncţionalităţi”, arată AFP.

Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă înlocuirea celui mai înalt ofițer însărcinat cu probleme logistice, cu generalul Mihail Mizinţev, un nume greu în Statul Major rus.

Autorităţile prezintă mobilizarea unor persoane scutite drept nişte cazuri izolate, însă declaraţiile lor trădează o îngrijorare faţă de indignarea cu care le răspunde o parte a populaţiei.

Sâmbătă, preşedintele Consiliului Drepturilor Omului de la Kremlin, Valeri Fadeiev, l-a îndemnat pe ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu ”să rezolve în mod urgent problemele” constatate de la începutul mobilizării, pentru a nu ”submina încrederea populaţiei”.

Guvernatorii regiunilor Vladimir, în apropiere de Moscova, şi Leningrad (nord-vest) au promis ca persoanele mobilizate ”din greşeală” să vor întoarce acasă.

Guvernatorul din leningrad, Aleksandr Drozdenko, a cerut duminică şefilor districtelor din regiunea sa ”să primească personal, în mână, cererile locuitorilor şi să se ocupe de fiecare dosar”.

Mai mulţi studenţi au acuzat că au fost convocaţi, în pofida faptului că autorităţile au promis că ei vor fi scutiţi.

Sâmbătă seara, Vladimir Putin a semnat un decret care prevede o scutire a tuturor celor care studiază în universităţi sau şcoli de formare profesională de stat.

Altă situaţie controversată priveşte cazul manifestanţilor împotriva ofensivei ruse în Ucraina, care au primit ordinul de mobilizare în timpul arestului, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Haos tipic rusesc. Pana recrutează unul bun, trimit înapoi acasă zece inapți.

  2. Acuma se va face in liniste si pe intuneric fara martori sau ce voi credeati ca la altceva s-au referit cand au spus ca au gresit.

  3. Are balta peste…. sunt 144 de milioane.
    Pana acum au stat ca strutii, acum cand vad ca se ingroasa gluma au inceput sa iasa pe strada.

  4. Astia admit pentru rusii din tara, sa nu se rezvrateasca mai tare cumva

  5. De vina sunt dosarele cu śina.

  6. Nici cu romanii nu ni-i rusine. Mie mi-o venit de 3 ori ordin de incorporare. La primul m-am dus, si am servit patria. La a doua vizita a agentului, i-am dat sa faca niste flotari, ca el era soldat si io deja caporal cu AMR 32 zile iar a treia oata le-am dat livretu pe fax . Si asta era pe timp de pace.
    D-apai la rusi?