Rusia amenință că ia în calcul închiderea Ambasadei de la Sofia dacă premierul Petkov nu revine asupra deciziei de expulzare a celor 70 de diplomați ruși
Premierul bulgar Kiril Petkov – rămas interimar, după ce a fost demis prin moţiune de cenzură – a cerut joi Rusiei să-şi retragă ”ultimatumul diplomatic” prin care a ameninţat cu închiderea ambasadei sale de la Sofia dacă guvernul bulgar nu revine asupra deciziei de a expulza 70 de diplomaţi ruşi, relatează Reuters.
Guvernul de la Sofia a anunţat marţi expulzarea a 70 de diplomaţi ruşi, invocând faptul că aceştia ar lucra pentru serviciile secrete ruse. Decizia a amplificat tensiunile dintre Rusia şi Bulgaria, ţări cu relaţii tradiţional bune, dar care s-au degradat după ce premierul Kiril Petkov, un proeuropean care a studiat în SUA, la Harvard, a susţinut ferm Ucraina în urma agresiunii ruse.
Potrivit MAE rus, decizia expulzării celor 70 de diplomaţi a fost luată de guvernul bulgar ”la cererea unor forţe externe”.
Petkov a fost demis săptămâna trecută prin moţiune de cenzură, iar preşedintele Rumen Radev ar urma să-i încredinţeze încă o dată mandatul de a forma guvernul, înaintea convocării din nou a anticipatelor. Dar socialiştii bulgari, care au făcut parte din coaliţia lui Petkov, l-au acuzat pe acesta că a luat singur decizia de a expulza diplomaţii ruşi, pe care ei o consideră nejustificată, şi au anunţat că din acest motiv nu vor susţine un nou guvern condus de actualul premier.
În acest timp, ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a remis joi către MAE bulgar o notă diplomatică în care cere ca până vineri la prânz Bulgaria să revină asupra expulzării diplomaţilor ruşi. În caz contrar, a mai transmis Mitrofanova, conform MAE bulgar, ea va cere Moscovei să ia în calcul închiderea completă a ambasadei ruse de la Sofia.
Eleonora Mitrofanova nu a făcut nicio declaraţie publică despre această notă diplomatică, dar a calificat expulzarea diplomaţilor ruşi drept un ”pas ostil fără precedent”.
În ce-l priveşte, premierul Kiril Petkov a cerut joi Rusiei să-şi retragă această notă şi să menţină deschise canalele diplomatice între Bulgaria şi Rusia ”în spiritul relaţiilor trecute şi viitoare” dintre cele două ţări. El a subliniat că, chiar şi după plecarea celor 70 de diplomaţi ruşi, ambasada rusă la Sofia va rămâne cu un număr suficient de diplomaţi, de 43, faţă de cei 12 diplomaţi ai ambasadei bulgare la Moscova.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Pixabay / BLACK17BG
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii