G4Media.ro

Rusia anunţă că întrerupe negocierile de pace cu Ucraina, din cauza incursiunii…

Sursa foto: Captură TSN via X.com / WarTranslated (Dmitri)

Rusia anunţă că întrerupe negocierile de pace cu Ucraina, din cauza incursiunii din Kursk

Rusia a decis să suspende negocieri de pace cu Ucraina, din cauza incursiunii continue a forţelor ucrainene pe teritoriul rus, anunţă miercuri Ministerul rus de Externe, relatează Euronews, transmite News.ro.

Problema negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina a fost ”pusă în aşteptare” în urma atacurilor Kievului în regiunea rusă Kursk, a anunţat într-o conferinţă de presă consacrată ”crimelor regomului de la Kiev”, ambasadorul itinerant de la Ministerul rus de Externe Rodion Miroşnik.

El a denunţat ”acţiuni teroriste”.

”Purtarea de negocieri cu un adversar absolut neadecvat azi este pur şi simplu contra naturii”, a declarat Rodion Miroşnik.

De la invazia Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, autorităţile de la Kiev refuză să discute despre orice acord de pace cu Moscova, dacă acest lucru nu implică o retragere completă a trupelor ruse din toate zonele ucrainene ocupate, inclusiv din Peninsula Crimeea, anexată de Kremlin în 2014.

O a doua regiune rusă, Belgorod, a decarat starea de urgenţă, în contextul în care forţele ucrainene îşi continuă incursiunea pe teritoriul Rusiei şi care a intrat în a doua săptămână.

Guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, a cataligat situaţia drept ”extrem de dificlă şi tensionată” şi a anunţat că forţe ucrainene au distrus case şi au făcut victime civile, un lucru care a tulburat populaţia locală.

”Aproximativ 5.000 de copii au fost transferaţi în tabere situate în zone sigure”, a anunţat Gladkov pe Telegram.

Cu o zi înainte, el anunţa că aproximativ 11.000 de persoane au fugit de acasă şi că 1.000 dintre ele se află în centre temporare de primire.

Niciuna dintre aceste informaţii nu a putut fi confirmată din surse independente, precizează Euronews.

Luarea cu asalt-surpriză a teritoriului rus de către Ucraina, care a început la 6 august, a zguduit Kremlinul.

Operaţiunea Kievului în oblastul Kursk este cel mai mare atac împotriva Rusiei de la al Doilea Război Mondial şi ar putea implica până la 10.000 de militari ucraineni, susţinuţi de blindate şi artulerie, potrivit unor analişti militari.

Starea de urgenţă a fost declarată în Kursk sâmbătă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe anunţa marţi că Kievul nu intenţionează să ocupe teritoriul rus pe care l-a cucerit şi că obiecitvul este împiedicarea Rusiei să tragă rachete în Ucraina din Kursk.

Nimeni nu spune cum, când sau dacă Ucraina va încerca să se retragă de pe teritoriul cucerit.

Armata ucrainană a anunţat că a cucerit 74 de localităţi – sate sau cătune – în regiunea Kursk.

Autorităţile ruse anunţă că până la 100.000 de persoane au fost evacuate, în principa, din Kursk.

Institurul Studiului Războiului (ISW) un think tank american cu sediul la Washington, consideră că este puţin probabil ca această incursiune ucraineană să schimbe dinamica războiului.

”Autorităţile ruse vor rămâne probail extrem de reticente la ideea retragerii unităţilor militare ruse angajate în confruntări armate în Doneţk şi probabil că vor continua să desfăşoare un număr limitat de forţe neregulate la Kursk (…), pentru că ele se tem de o încetininire şi mai mare a ritmului operaţiunilor ruseşti în aceste direcţii extrem de prioritare”, estima marţi seara ISW.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că operaţunea din Kursk vizează să refacă moralul Ucrainei după 900 de zile de război şi să unească populaţia printr-o declaraţie categorică despre capacităţile militare ale Ucrainei.

”Toţi ucrainenii trebuie acum să acţioneze la fel de uniţi şi eficient ca în primele săptămâni şi primele luni ale acestui război, atunci când Ucraina a luat iniţiativa şi a început să întoarcă situaţia în interesul statului nostru”, a cerut în alocuţiunea sa zilnică de marşi Zelenski.

”Azi am făcut exact acelaşi lucru. Am dovedit încă o dată că noi, ucrainenii, suntem capabili să ne atingem obiectivele în orice situaţie, suntem capabili să ne apărăm interesele şi independenţa”, a subliniat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ce zice c-a întrerupt? Care negocieri?

  2. Rusii „negociau” sa fie „eliberat” Kievul, dar considera ca acum e cazul sa il ocupe ei in 3 zile. O molusca uriasa ce se vede dragon , in oglinga , care stie ca are decat o sansa , sa striveasca cu greutatea , indiferent de costuri .

  3. ????????????
    😀😀😀😀😀
    Benzinaria mafiotă este tot mai amuzantă!
    S-au supărat! 🤣🤣🤣

  4. Pe mama lor!!!

  5. Ucraina, intoarceti-va mă acasă. Chiar așa? S-au supărat și nu se mai joacă rușii. Piua!

  6. Dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs tupeul rusesc! Aplicând regula de citire corectă a dejecțiilor verbale ale rușilor pe care ei le numesc declarații (respectiv ce emit rușii trebuie luat exact invers), înseamnă că abia acum iau în considerare negocieri.