G4Media.ro

Rusia anunţă încheierea unor operaţiuni antiteroriste în Caucaz, după uciderea a 19…

Sursa Foto: X

Rusia anunţă încheierea unor operaţiuni antiteroriste în Caucaz, după uciderea a 19 persoane în atacuri în Daghestan, regiune rusească cu populație majoritar musulmană

Rusia anunţă luni sfârşitul unor operaţiuni antiteroriste în Daghestan, în Caucaz, unde atacuri comise de către atacatori duminică la biserici ortodoxe şi la cel puţin o sinagogă s-au soldat cu 19 morţi – inclusiv patru civili, relatează AFP, transmite News.ro.

Comitetul rus de anchtă, însărcinat cu investigaţiile, a anunţat luni că 19 persoane, inclusiv patru civili, au fost ucise duminică în atacuri ”teroriste” în Daghestan, în Caucazul rus, iar cinci atacatori au fost eliminaţi de forţe de ordine.

”Potrivit unor date preliminare, 15 agenţi ai forţelor de ordine au fost ucişi, şi patru civili, inclusiv un preot ortodox”, au anunţat într-un comunicat.

În cursul operaţiunii antiteroiste, care s-a încheiat luni dimineaţa, ”cinci persoane” au fost ”lichidate. Identitatea lor a fosta stabilită”, anunţă comitetul.

Comitetul nu precizează dacă atacatori erau în continuare fugari sau nu.

Această serie de atacauri, catalogată ”teroristă” de către autorităţile ruse intervine la trei luni de la un atentat organizat de către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) la Crocus City Hall, o sală de concert la periferia Moscovei, care s-a soldat cu peste 140 de morţi şi care a reprins ameninţarea teroristă în Rusia.

Aceste ultime atacuri au avut loc la Mahacikala, capitala Daghestanului, şi în oraşul Derbent, situat pe coastă.

Daghstanul, o regiune rusească cu populaţie majoritar musulmană, se învechinează cu Cecenia şi se află aproape de Georgia şi Azerbaidjan. Operaţiuni antiteroriste sunt anunţate cu regularitate de către autorităţile ruse în aceasta.

Atacurile de duminică au vizat ”două biserici ortodoxe, o sinagogă şi un un punct de control al poliţiei”, potrivit Comtetului rus de anchetă, care a deschis o anchetă cu privire la ”acte teroriste”

Operaţiunea antiteroristă lansată în regiune s-a încheiat luni dimineaţa ”din cauza neutralizării ameninţării la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor”, potrivit Comitetului antiterorist rus (NAK).

Liderul Dagestanului Serghei Melikov, a anunţat ”şase bandiţi lichidaţi” în această operaţiune şi a dat asigurări că atacurile au fost comise ”din străinătate”.

Era neclar imediat dacă toţi atacatorii au fost ucişi în această operaţiune sau dacă unii au reuşit să fugă.

Niciun element despre motivaţia sau identitatea acestora nu a fost dezvăluit până în prezent.

Reprezentanţi evrei, inclusiv Congresul Evreiesc rus, au anunţat că o a doua sinagogă a fost incendiată în aceste atacuri.

”VINE RĂZBOIUL”

Melikov a anunţat duminică seara că ”necunoscuţi au încercat să destabilizeze societatea”.

”Noi ştim cine se află în spatele acestor atacuri teroriste şi ce obiectiv urmăreau ei” , a dat el asigurări după aceea într-o înregistrare video postată pe Telegram, fără să spună pe cine vizează, dar făcând aluzie la Războiul din Ucraina.

”Trebuie să înţelegem că vine războiul şi în casele noastre. Simţim acest lucru, dar azi îl înfruntăm”, a declarat el.

Potrivit lui Melikov, ”peste 15 poliţişti au fost victime ale actului terorist” în Daghestan, protejând locuitorii civili ”cu preţul vieţii lor”.

”Mai mulţi civili au fost de asemena uciţi”, a adăugat el.

Un preot al Bisericii Ortodoxe ruse din Derbent, în vârstă de 66 de ani, se află printre morţi, potrivit autorităţilor.

Bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra unui vehicul care transporta poliţişti şi l-au rănit pe unul dintre aceştia, la Sergokala, un sat situat între Mahacikala şi Derbent, potrivit Ministerului local de Interne.

Autorităţile nu au precizat dacă aceşti bărbaţi erau aceiaşi care au comis atacuri la Mahacikala sau nu.

TREI ZILE DE DOLIU

Trei zile de doliu au fost decretate în Daghestan – de luni şi până miercuri -, a anunţat administraţia locală.

În octombrie, revolte ostile Israelului au izbucnit pe aeroportul din Mahacikala.

O mulţime de bărbaţi a intrat pe pistă, în toiul unor tensiuni în întreaga lume legate de Războiul din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, la momentul aterizării unui avion care venea din Israel.

Rusia a fost vizată în multiple rânduri de atentate şi atacuri revendicate de SI, în pofida faptului că influenţa organizaţiei jihadiste rămâne limitată în această ţară.

În martie, un atentat revendicat de SI la Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, s-a soldat cu peste 140 de morţi.

În weekendul trecut, mai mulţi membri SI au fost ucişi după ce au luat ostatici doi agenţi penitenciari într-o închisoare în sudul Rusiei, potrivit autorităţilor.

Rusia s-a confruntat cu o rebeliune islamistă la începutul anilor 2000 în Caucaz, o mişcare născută de Primul Război împotriva Ceceniei separatiste (1994-1996).

Această mişcare islamistă a fost înfrântă de către forţele federale ruse, iar în ultimii ani incidentele armate s-au rărit.

Aproape 4.500 de ruşi, originari din Caucaz, au luptat alături de SI în Irak şi Siria, potrivit unor date oficiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. lovituri precisa. au distrus peroanele fara gari. „după uciderea a 19 peroane în atacuri în Daghestan” BRAVOOOOO