G4Media.ro

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme împotriva Ucrainei (Volodin)

Sursa foto: duma.gov.ru

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme împotriva Ucrainei (Volodin)

Rusia ar putea utiliza noi sisteme de armament împotriva Ucrainei dacă Kievul ar ataca teritoriul său cu rachete americane cu rază lungă de acțiune, așa cum a autorizat în cele din urmă Joe Biden, a declarat luni Viatcheslav Volodin, președintele Dumei de Stat, transmite agenția Reuters.

După cererile repetate ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, administrația americană a dat undă verde utilizării ATACMS (Army Tactical Missile Systems), rachete capabile să lovească Rusia în adâncime, au declarat duminică surse oficiale.

Luni, Kremlinul a denunțat decizia ca fiind „imprudentă” și „periculoasă”.

„Această decizie este imprudentă, periculoasă (…) cu un nivel sporit de implicare a Statelor Unite în acest conflict”, a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, deplângând faptul că Washingtonul “toarnă gaz pe foc”.

În data de 12 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că utilizarea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune în conflictul dintre Rusia și Ucraina ar conduce de facto la „implicarea directă a statelor membre NATO, a Statelor Unite și a țărilor europene în războiul din Ucraina”. Această nouă situație, a adăugat el, ar necesita un răspuns din partea Moscovei.

Viaceslav Volodin, un apropiat al lui Vladimir Putin, nu a dat alte detalii despre noile sisteme de arme pe care Rusia le-ar putea folosi în acest război.

El a subliniat într-un comunicat de presă că utilizarea de rachete cu rază lungă de acțiune de către armata ucraineană „ar distruge complet relațiile ruso-americane”.

Ungaria lui Viktor Orban, care este apropiată de Vladimir Putin, a declarat luni că ar fi „incredibil de periculos” pentru Ucraina să utilizeze ATACMS.

Slovacia, prin premierul său pro-rus Robert Fico, a respins de asemenea ferm această perspectivă.

„Ar fi o escaladare fără precedent a tensiunilor, o decizie care ar pune în pericol speranța deschiderii negocierilor de pace”, a declarat el într-un comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum ar fi parul atomic si barosul supersonic.