Rusia ar trebui să reducă producția de petrol cu 30% pentru a obține un preț mai bun (vicepreședinte Lukoil)
Rusia ar trebui să reducă producția de petrol cu 20%-30%, până la șapte-opt milioane de barili pe zi, pentru a obține un preț mai bun și a evita vânzarea cu discount, potrivit lui Leonid Fedun, vicepreședintele companiei ruse Lukoil, relatează Sky News.
Sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina în februarie au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global și au pus presiune asupra producției și vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat barilul rusesc sau au căutat să obțină reduceri de preț.
„De ce ar trebui ca Rusia să mențină o producție de petrol de 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm și să exportăm șapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?”. a scris Fedun, care a cofondat Lukoil împreună cu Vagit Alekperov în 1991, într-un articol publicat de ziarul rusesc RBC.
„Ce este mai bine – să vinzi 10 barili de țiței pentru 50 de dolari sau șapte, dar pentru 80 de dolari?”, a scris el.
De asemenea, Fedun a cerut mai multe investiții în flota de petroliere a Rusiei, spunând că sancțiunile au crescut costurile de transport naval.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii