G4Media.ro

Rusia arde gazele destinate exportului către UE la frontiera cu Finlanda /…

Sursa foto: Facebook

Rusia arde gazele destinate exportului către UE la frontiera cu Finlanda / Arderea se desfăşoară în apropierea staţiei de compresoare „Portovaia” şi a terminalului GN

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda, relatează joi agenţia de presă Unian, citând publicaţia finlandeză Yle, potrivit căreia Moscova arde la propriu gazele încă de la sfârşitul lunii mai când compania rusă de gaze şi-a redus livrările către UE.

Arderea se desfăşoară în apropierea staţiei de compresoare ”Portovaia” şi a terminalului GNL cu acelaşi nume. Imagini de satelit provenind de la sistemul NASA de monitorizare a incendiilor arată că procesul a început în data de 22 mai.

În perioada respectivă, compania Gazprom redusese tranzitul de gaze către Uniunea Europeană şi încetase să mai folosească întreaga capacitate a conductei, deşi UE achitase integral livrările.

La sfârşitul lunii, arderea gazelor ruseşti a fost observată la terminalul de lângă frontiera cu Finlanda. Iar la mijlocul lunii iunie a fost observat un incendiu lângă staţia de compresoare. În perioada aceea, Gazprom diminuase de aproape trei ori livrările de gaze în Europa – de la 167 milioane de metri cubi de gaze până la 67 milioane metri cubi.

Gazele continuă să fie arse de câteva săptămâni în volume extrem de mari, iar flăcările uriaşe sunt vizibile chiar şi de pe teritoriul Finlandei, notează Unian, citând publicaţia Yle.

Rusia a declarat miercuri că nu poate recepţiona turbina Siemens – reparată în Canada şi considerată ca fiind esenţială pentru funcţionarea gazoductului Nord Stream 1, ce alimentează Europa cu gaze ruseşti – din cauza sancţiunilor. Prin astfel de motive, Federaţia Rusă încearcă să determine UE să ridice restricţiile impuse după invazia rusă în Ucraina, comentează Unian, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Mai crede cineva ce zice Rusia?

    • Nu, sunt niște mincinoși notorii.
      Ca si ucrainenii: contraofensiva cu 1 milion de soldați de teracota din august 2050, eroii care au murit eroic pe Insula șerpilor după ce i-au înjurat pe ruși de mama, etc.

    • Vct mai crede … Bine, el mai crede si in desenele de pe cartoon network

  2. Rusia ??Șleatca de c.r.e.ti.ni de la conducere, ce n ar da gratis celavecilor gaz. Măcar la familiile celor trimiși ca mieii la abatorul ucrainean.

  3. Vezi ca si c@c@tul rusesc pe care il promovezi si-l mananci aka propaganda, dauneaza, troll rusesc!

  4. Nici bananele nu mai sunt ca odidnioară, simpaticule Naruto… dar totuși le consumăm, kaghebistule.

  5. Focul viu rusesc…

  6. Nu credeam că e posibil, dar Rusia literalmente arde gazul de pomană.

    • Pentru că Rusia nu deține capacități de stocare, iar extragerea, odată începută, presupune costuri foarte mari pentru a fi oprită.

  7. Aici e ridicolul politicilor „zero emisii de carbon” ale UE. Ceilalti oricum fac ce vreau. Rusia nu poate opri din motive tehnice extractia gzului, dar o si doare-n koooor de emisiile de carbon in atmosfera.

    • Ai logica bolnavă a românului: „dacă alții fac rău, pot să fac și eu rău”

    • Vladimir,nicidecum. Este vorba de bariera pentru căței ,ce dulăii o sar.Este timpul de a schimba oligarhii industriilor bazate pe combustibil fosil cu neo oligarhii industriilor green deal..Doar că aceste industrii verzi deocamdată sint subvenționate de guvernele complice voit sau de nevoia de a se instala in scaune sau de a se menține.
      Vorbim(dacă vor avea suficientă răbdare i.d.i.o.ț.ii deținători de butoane nucleare) când se vor termina aceste subvenții….
      Anul trecut se vorbea despre o posibila pană mondială de curent electric…
      Folosește ti imaginația (cât este gratuită si legală) si fă legătură cu 70 -80 % din tot ce se va învârti pe roți electrice in viitor…Doar să gândești fără să crezi nimic…

    • Ben Hur, se vede ca ai scris dupa dictare … Nicio coerenta in mesajul tau postache!

  8. Dar stratul de ozon cum e in zona?

  9. Ok, deci gazele se ard pentru a reduce presiunea din sistem. Nu o sa fie nici asta suficient. In curand vor trebui sa opreasca cu totul niste instalatii de extractie si asta inseamna cam pentru totdeauna.
    Bravo, Putin, esec total 😆😆

  10. Mai un pic și vine iarna cînd o să vă înghețe izmenele atunci cereți sancțiuni drastice pe gazul rusesc. Ei o să-l ardă europa cu frigul și foame

    • Ce e in mintea celor ca tine? Si sunteti multi.

      Gata, pentru un strat de haine te vinzi? Pentru cateva grade renuntam la orice urma de independenta, libertate si lege?

      Da’ pun pariu ca te consideri si patriot.

  11. Vine iarna???!! E treaba prostului ce face măgarul??!!

  12. Mai bine va faceti selfiuri cu aragazul aprins, ca cine stie cat mai functioneaza.

  13. Nu cred ca Putin nu se gandeste acum: ” those are wasted $ literally”