Rusia: Cel puţin 79 de răniţi în urma unor explozii într-o uzină de muniţii în oraşul Dzerjinsk
Cel puţin 79 de persoane au fost rănite sâmbătă într-o serie de explozii care au avut loc într-o uzină de muniţii în centrul Rusiei, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor ruse, informează dpa şi AFP, preluate de Agerpres.
Cincisprezece persoane au fost spitalizate, dintre care una în stare gravă, potrivit aceleiaşi surse. Nu a fost raportat niciun deces.
Bilanţuri precedente relatau despre 38, apoi despre 42 de persoane rănite. Exploziile au avut loc la uzina Kristal din oraşul Dzerjinsk, situat la circa 400 de kilometri est de Moscova, în regiunea Nijni Novgorod.
„Potrivit ultimelor informaţii, 79 de persoane au solicitat asistenţă medicală după explozia de la uzina Kristal: 38 de muncitori ai uzinei şi 41 de locuitori din oraş. Nu sunt copii printre răniţi”, a informat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii al Federaţiei Ruse.
Cinci clădiri ale uzinei şi aproape 180 de clădiri rezidenţiale au fost avariate în urma exploziilor, potrivit autorităţilor municipale.
Informaţiile iniţiale afirmau că exploziile s-au produs la o fabrică de explozibili, însă ulterior mai multe relatări informau că uzina unde s-a produs incidentul este un producător de muniţii, potrivit dpa.
Potrivit TASS, exploziile au avut loc în secţia pentru producţia de trotil, în timpul procesului tehnologic.
Secţiuni mari din clădirile uzinei au fost distruse şi locuitorilor li s-a cerut să ţină ferestrele închise.
Imagini care circulau pe reţelele sociale arătau un enorm nor de fum după explozii. A fost declanşată o anchetă pentru încălcarea potenţială a normelor de securitate.
Potrivit TASS, specialiştii au reuşit să lichideze, după mai multe ore, incendiul izbucnit în urma exploziilor, care se întindea pe o suprafaţă de peste 800 de metri.
Institutul de stat pentru cercetări ştiinţifice „Kristal” a fost deschis în anii 1950. El este specializat în crearea de substanţe şi compoziţii explozive, precum şi în tehnologii pentru fabricare de explozivi, în testarea, transportarea şi utilizarea lor. În 2011, el a început să lucreze în subordinea întreprinderii de stat „Rosthenologhii”.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii