G4Media.ro

Rusia evocă o ”creştere semnificativă” a recrutărilor în armată după atentatul de…

Sursa foto: Aris Messinis / AFP

Rusia evocă o ”creştere semnificativă” a recrutărilor în armată după atentatul de la Moscova. ”16.000 de cetăţeni au semnat contracte să participe la operaţiunea militară specială în ultimele zece zile”. 100.000 de înscrieri cu contract de la începutul anului

Ministerul rus al Apărării anunţă miercuri că observă o ”creştere semnificativă” a recrutărilor, după atentatul sângeros de la 22 martie la o sală de concert, Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, soldat cu 144 de morţi, revendicat de Statul Islamic (SI), şi dă asigurări că aceşti noi înrolaţi vor să ”răzbune” victimele, relatează AFP, citată de News.ro.

Centrele de recrutare ”au înregistrat o creştere semnificativă a numărului de persoane care vor să semneze contracte (…) de o săptămână şi jumătate”, anunţă ministerul, adică de la atentatul de laCrocus City Hall.

”16.000 DE CETĂŢENI”

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat acest atentat, cel mai sângeros în Rusia de 20 de ani.

Însă autorităţile ruse, cu preşedintele Vladimir Putin în frunte, insistă să facă o legătură între Ucraina şi acest atac.

Kievul respinge aceste acuzaţii.

Potrivit ministerului, în timpul interviurilor, noii recruţi ”au anunţat că principala lor motivare să semneze un conract este dorinţa de a răzbuna victimele tragediei” de laCrocus City Hall.
 

 

Russia says concert attack has sparked jump in army recruitment #moscow #russia #amaravatitoday #amaravati #ukraine #russianarmy pic.twitter.com/G54x594WoJ
— Amaravati Today (@amaravati_today) April 3, 2024 

”În total, aproximativ 16.000 de cetăţeni au semnat contracte să participe la operaţiunea militară specială în ultimele zece zile”, precizezză într-un comunicat postat pe Telegram ministerul, folosind eufemismul impus de Kremlin în desemnarea Războiului din Ucraina.

De la începutul anului, ”peste 100.000 de persoane s-au înscris cu contract în forţele armate”, mai anunţă ministerul.

”NU VOR FI TRIMIŞI ÎN UCRAINA”

O campanie de recrutare are loc în mod continuu, pe reţele de socializare şi prin afişaj stradal, care promovează armata şi promite condiţii deosebit de atrăgătoare viitorilor militari.
 

 

#Zakharova: Experts estimate that up to 70% of Ukraine’s mobilisation potential will be exhausted by 2025.

Ukrainians don’t want to become cannon fodder. They prefer to flee the country, evade recruitment officers, or even commit crimes rather than fight. pic.twitter.com/R5Ir1YQZfl
— MFA Russia(@mfa_russia) April 3, 2024 

La sfârşitul lui decembrie, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu stabilea ca obiectiv ”creşterea numărului militarilor cu contract” la ”745.000 de persoane” până la sfârşitul lui 2024, dinr-un total de 1,5 milioane de militari.

În paralel, Rusia şi-a lansat – luni – campania de conscripţie militară de primăvară, care vizează zeci de mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani.

Armata rusă dă asigurări că aceşti noi recruţi nu vor fi trimişi în Ucraina.

Însă acaeastă campanie de conscripţie, care are loc de două ori pe an, are loc într-un context în care mulţi ruşi se tem de o nouă mibilizare.

Kremlinul repetă, însă, la rândul său, că nu preconizează o astfel de decizie, după doi ani de ofensivă împotriva vecinului ucrainean.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...