G4Media.ro

Rusia: FSB a reținut opt persoane în urma atacului de pe podul…

sursa foto: captura video/ I Stand With Russia

Rusia: FSB a reținut opt persoane în urma atacului de pe podul din Crimeea

Opt persoane au fost reținute în urma atacului de la sfârșitul săptămânii trecute de pe podul din Crimeea, iar forțele de securitate ale Rusiei au numit o persoană de rang înalt din Ucraina drept principalul organizator, transmite agenția de știri de stat Tass, citată de The Guardian.

„Serviciul Federal de Securitate, împreună cu Comitetul de Investigații, a stabilit că organizatorul atacului terorist de pe podul din Crimeea a fost Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, șeful acesteia, Kirilo Budanov, angajații și agenții.

În prezent, în cadrul cauzei penale au fost reținuți cinci cetățeni din Rusia, trei cetățeni din Ucraina și Armenia, care au participat la pregătirea crimei”, potrivit unui comunicat al FSB.

FSB susține că explozibilii care au provocat prăbușirea unei secțiuni a podului au fost trimiși din Odesa prin Bulgaria, Georgia și Armenia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Au reținut si ei aleatoriu si îi folosesc pe post de țap ispășitor! Tipic stalinist!😏

  2. Dar bulgarul? Soferul? Le-a scapat…
    Dar aia care i-au dat liber sa treaca pe pod?

  3. Din experienta, o sa recunoasca toti implicarea si o sa apara la TV, tumefiati si fardati, ca sa isi recunoasca vina in fata publicului. Astia de la FSB, daca s-au miscat asa repede ca sa gaseasca vinovatii, la fle ca in cazul fetei cu masina, de ce nu au facut ceva inainte ca sa previna?

  4. 8 țapi ispășitori.

  5. Vinovații erau prestabiliți ca la orice operațiune specială.