Rusia îşi mută bazele aeriene în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, potrivit Pentagonului
Pentagonul a informat luni că Rusia şi-a relocat bazele aeriene pentru a evita impactul rachetelor tactice cu rază lungă de acţiune ATACMS, fabricate în Statele Unite şi pe care forţele ucrainene le vor putea folosi de acum încolo pentru a lovi ţinte ruse, după o autorizare în acest sens din partea administraţiei preşedintelui Joe Biden, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Într-o conferinţă de presă, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Pentagonului, Sabrina Singh, a explicat că Rusia şi-a mutat aerodromurile în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, capabile să lovească ţinte aflate la 300 de kilometri distanţă.
În ciuda acestei mişcări, Singh a subliniat că Statele Unite consideră că forţele ucrainene pot lovi în continuare ţinte ruseşti folosind drone, pe care le utilizează de luni de zile împotriva forţelor Kremlinului, deşi acestea au o forţă mai mică decât ATACMS.
„Ucrainenii au demonstrat foarte eficient capacitatea de a folosi tehnologii autohtone, cum ar fi vehiculele aeriene fără pilot, pentru a ataca depozitele de arme aflate dincolo de raza de acţiune a ATACMS”, a spus Singh.
Potrivit presei americane, Biden a autorizat duminică Ucraina să folosească rachete furnizate de SUA pentru atacuri mai profunde în interiorul Rusiei, o decizie pe care Kievul o cerea de luni de zile şi căreia Washingtonul i s-a opus de teama să nu provoace o escaladare a conflictului cu Moscova.
Autorizaţia vine într-un context în care preşedintele rus Vladimir Putin a desfăşurat trupe nord-coreene la graniţa de nord a Ucrainei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu