G4Media.ro

Rusia îşi retrage contingentul militar din Karabah, confirmă Kremlinul

Sursa foto: TOFIK BABAYEV / AFP

Rusia îşi retrage contingentul militar din Karabah, confirmă Kremlinul

Militarii ruşi desfăşuraţi în Karabah din toamna lui 2020 au început să se retragă din zonă, a anunţat miercuri Kremlinul, la şapte luni după recucerirea de către Azerbaidjan a acestei enclave controlate vreme de trei decenii de separatiştii armeni, informează AFP, transmite Agerpres.

„Da, chiar aşa stau lucrurile”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, confirmând informaţiile apărute în media azere cu privire la această retragere.

În toamna lui 2020, un război de şase săptămâni între Azerbaidjan şi separatiştii susţinuţi de Armenia pentru control asupra Karabah s-a soldat cu 6.500 de morţi.

Acest război s-a soldat cu o grea înfrângere a forţelor armene, care au trebuit să cedeze teritorii importante. Rusia a desfăşurat atunci o forţă de menţinere a păcii formată din 2.000 de soldaţi, pentru a face să fie respectate prevederile armistiţiului şi retragerea trupelor separatiste.

În septembrie 2023, Azerbaidjanul a întreprins o nouă ofensivă-fulger şi şi-a impus controlul peste întregul Karabah, fără ca forţele ruse să intervină, punând capăt celor trei decenii de conflict pentru control asupra enclavei.

La acea dată, Armenia a denunţat ferm inacţiunea aliatului său rus, considerat multă vreme arbitrul tradiţional în Caucaz, şi de atunci s-a apropiat de Occident.

Tot de atunci, SUA, Uniunea Europeană şi Rusia au încercat să medieze pentru semnarea unui tratat de pace care să reglementeze disputele teritoriale dintre Baku şi Erevan, însă negocierile nu avansează deloc.

Baku revendică opt sate deţinute de Armenia şi cere crearea unui coridor terestru prin regiunea armeană Siunik (sud), pentru a lega Azerbaidjanul de enclava sa Nahicevan, apoi de Turcia, aliatul său.

La rândul său, Erevanul cere enclava Arţvaşen (Başkend în azeră), situată pe teritoriul azer şi aflată sub controlul Baku din anii 1990, precum şi zonele cucerite de Azerbaidjan în timpul ultimelor trei decenii şi care se află în interiorul frontierelor armene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Hai si cu Transnistria!