Rusia: Kremlinul se pregătește de un război îndelungat. Legi prin care obligă firmele private să furnizeze produse armatei
Analiză a publicației spaniole ABC, preluată de Rador:
Guvernul ar putea obliga companiile să furnizeze bunuri și servicii Armatei și angajații să lucreze peste program pentru a-și continua „operațiunea militară specială” în Ucraina.
Parlamentarii ruși au dat marți primul vot pentru două proiecte de lege care ar autoriza guvernul să forțeze companiile să furnizeze bunuri armatei și angajații acestora să lucreze ore suplimentare pentru a sprijini invazia Rusiei în Ucraina.
Inițiativele vin după mai bine de patru luni de la ceea ce Rusia numește „operațiune militară specială”, care a determinat țările occidentale să impună un val de sancțiuni împotriva Moscovei.
Unul dintre proiectele de lege – aprobat în primă lectură de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului – spune că statul poate impune „măsuri economice speciale” în timpul operațiunilor militare, impunând companiilor să furnizeze bunuri și servicii militarilor guvernului rus.
O notă explicativă atașată proiectului de lege spunea că armata are nevoie de noi materiale și reparații de arme pentru a-și continua campania în Ucraina.
„Nevoia de a răspunde rapid acestor nevoi, mai ales în contextul sancțiunilor împotriva Rusiei și a persoanelor juridice ruse, ne va obliga să ne concentrăm temporar eforturile asupra anumitor sectoare ale economiei (…) și să organizăm aprovizionarea cu resurse prin intermediul achiziții publice de apărare”, se spune în această notă.
Un al doilea proiect de lege, aprobat și el în primă lectură, ar modifica codul muncii pentru a acorda guvernului dreptul de a reglementa programul de lucru și de a stabili zilele libere la anumite companii.
Acest lucru ar putea însemna că guvernul ar putea obliga angajații companiilor care furnizează bunuri armatei să lucreze noaptea, weekendurile și vacanțele și fără concediu anual.
Ambele proiecte de lege au fost depuse Dumei de Stat de către guvernul rus. Pentru a deveni lege, trebuie să treacă printr-o a doua și a treia lectură, să fie revizuite de camera superioară a parlamentului și să fie semnate de președintele Vladimir Putin. (Traducerea Rador: Rodezia Costea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii