Rusia: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă cu recompensele în bani pentru soldații care reușesc, în conflictul din Ucraina, să distrugă arme ale trupelor ucrainene sau să neutralizeze mari efective ale acestora
Ministerul rus al Apărării a publicat marţi o listă cu premiile în bani pe care le vor primi soldaţii ruşi care în conflictul din Ucraina reuşesc să distrugă arme ale trupelor ucrainene sau să neutralizeze mari efective ale acestora, recompense cuprinse între 50.000 şi 300.000 de ruble (între 800 şi 5.000 de euro), relatează Agerpres conform EFE.
Astfel, cei care distrug drone, transportoare blindate, sisteme antiaeriene S-300 sau lansatoare multiple de rachete ale armatei ucrainene vor primi 50.000 de ruble.
Recompensa creşte la 100.000 de ruble pentru soldaţii ruşi care distrug tancuri şi ajunge la maximul de 300.000 de ruble pentru doborârea avioanelor de luptă ucrainene.
Pentru soldaţii ruşi care-şi aduc contribuţia la scoaterea din luptă a unor mari efective ale trupelor ucrainene premiul este de până la 100.000 de ruble.
Iniţiativa Ministerului rus al Apărării se înscrie într-o serie de măsuri menite să crească moralul şi motivaţia trupelor ruse angajate în războiul din Ucraina.
Lipsa motivaţiei a avut o mare contribuţie la slaba perfomanţă a armatei ruse, care în primele zile ale invaziei începute pe 24 februarie a reuşit să ocupe teritorii ucrainene întinse, dar între timp a fost nevoită în faţa rezistenţei sau a contraofensivelor ucrainene să se retragă de pe mai multe fronturi, mai întâi din jurul capitalei Kiev, apoi din regiunea nord-estică Harkov şi recent din nordul provinciei sudice Herson.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii