Rusia minte în privința datelor pe tema virusului? Numărul de îmbolnăviri raportate oficial este de doar 199 / Belarus a afirmat că țara vecină este „pârjolită” de infecție, iar UE a acuzat și ea Moscova de alte „minciuni sfruntate”
Rusia și-a apărat credibilitatea pe tema datelor cu privire la coronavirus după ce Belarus a afirmat că țara vecină este „pârjolită” de infecție, iar UE a acuzat și ea Moscova de alte „minciuni sfruntate”.
„Motivele pentru care numărul cazurilor de infecții din Rusia declarate oficial rămâne relativ scăzut s-ar putea să aibă un caracter mai complex,” a declarat pentru EUObserver un purtător de cuvânt al ambasadei Rusiei în UE.
„Asemenea lucruri n-ar trebui să stea la baza vreunei teorii a conspirației”, a mai spus el. El a adăugat că, „în contextul unei situații care se schimbă rapid, Rusia le-a comunicat partenerilor din străinătate toate cifrele la zi, inclusiv Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și țărilor membre ale UE”.
„În acest moment, atunci când am primit cererea celor de la EUobserver și am pomenit 93 de cazuri (în Rusia), acolo existau deja peste 100 de cazuri confirmate și anunțate oficial. Și, din nefericire, această cifră e pe cale să se mărească”, a spus el
Anterior, Rusia raportase la OMS 93 de cazuri de infecții cu coronavirus și niciun deces. Marți, cifrele au fost aduse la zi, ajungând la 114 infecții, iar până joi (19 martie), ele atinseseră 147 de infecții. Având o populație de 145 de milioane de oameni, țara are strânse relații de afaceri și turistice cu niște țări care sunt puncte fierbinți ale contaminării, precum China, UE și Iranul.
Dar totuși, cifrele transmise de Rusia, sunt mai mici chiar decât cele din microstatul Luxemburg (până joi, 203 infecții) și se află la o distanță imensă de Italia (35.713 infecții și 2.978 de decese). De asemenea, autoritatea însărcinată cu gestionarea testelor din Rusia, Rospotrebnadzor, a declarat că a testat peste 116.000 de oameni, iar rata populației testate pozitiv (0,1%) este de departe cea mai scăzută din lume.
Invocarea unei „teorii a conspirației” de către purtătorul rus de cuvânt a survenit după ce președintele statului Belarus, Aleksandr Lukașenko, a acuzat Kremlinul că subevaluează cu mult adevărata situație.
„Toată Rusia este pârjolită de coronavirus,” a declarat Lukașenko luni, fără ca el să ofere însă și probe. Într-o declarație, guvernul rus a subliniat că afirmațiile sale „nu reflectă realitatea”.
Anomalia rusească
Pe de altă parte, anomalia infecțiilor din Rusia s-ar putea datora și faptului că nu se prea știe cum se poate răspândi virusul, a mai subliniat ambasadorul rus în UE.
„Până și cei mai calificați virusologi sau sociologi nu pot deocamdată să facă o analiză detaliată și totală a situației din Rusia, din UE sau din oricare altă parte a globului”, a subliniat el. „Cercetătorii de-abia au început să studieze noul virus”, a adăugat el.
„Desigur, actualele cifre din Rusia nu sunt credibile, la fel cum nu sunt credibile nici cifre din alte părți ale lumii”, a declarat pentru aceeași sursă Judyth Twigg, profesor de politică la Virginia Commonwealth University din SUA. „Testarea nu ține pasul cu actuala circulație a virusului. Aproape peste tot, acționăm pe baza unor informații incomplete”, a mai spus ea.
Potrivit celor de la The Moscow Times, un ziar rusesc independent, anomalia rusească s-ar putea datora și metodelor hieratice de testare ale celor de la Rospotrebnadzor. Asta s-ar mai putea datora și testelor de o calitate inferioară a celor de la Institutul Vector, o instituție subsidiară a Rospotrebnadzor
Dar dacă Rusia ar fi mințit deliberat OMS, asta nu l-ar surprinde pe Eugene Finkel, profesor de relații internaționale la Universitatea Johns Hopkins (JHU) din Washington.
Politica datelor
„Personal, dacă cifrele devin alarmante, eu nu m-aș baza pe faptul că guvernul rus spune adevărul”, a declarat el pentru EUObserver.
S-ar putea ca învechitele servicii medicale ale Rusiei, mai ales din orașele mici, „să fi împiedicat guvernul să afle într-adevăr cifrele reale”, a subliniat el.
Dar criza de date se înscrie totodată și în calculele politice ale președintelui rus Vladimir Putin, afirmă Finkel . Profesorul de la JHU mai spune că Putin se folosește de criza din Rusia ca să poată modifica niște prevederi constituționale astfel încât să-ți prelungească ‘domnia’”, afirmă profesorul de la JHU.
Criza l-a ajutat pe Putin „să le arate tuturor că el e la cârmă și poate apăra statul de orice pericol imaginabil”, a mai adăgat profesorul.
„Dar asta înseamnă că cifrele trebuie să nu fie prea mari”, spune Finkel.
„Rusia este destul de cunoscută ca o țară care păcălește publicul din țară și din afară, precum și instituțiile străine atunci când sunt în joc niște probleme delicate”, a mai spus el, dând ca exemple propaganda Rusiei cu ocazia tragediei aviatice MH17 și recenetele interdicții impuse de forurile olimpice din cauza unor recente cazuri de dopaj.
JHU reunește toate datele legate de infecții într-un ‘centru coronavirus’. Acesta monitorizează presa și mediile de socializare, dar primește informa’ți și din partea unor autoriăți din domeniul sănătății, precum și din partea unor asociații medicale.
Dar el „confirmă” numărul cazurilor înainte ca OMS să le publice, se arată pe pagina web a JHU. OMS nu a răspuns redacției EUObserver atunci când i s-a cerut să spună dacă are încredere în cifrele Rusiei. Dar organizația a precizat că acest for al ONU de la Geneva nu dispune de un mecanism de verificare a datelor.
„Lucrăm cu datele oferite de statele membre”, a precizat o purtătoare de cuvânt a OMS.
Jocul cu viețile
Lăsând la o parte datele OMS, serviciul pentru relații externe al UE a acuzat totodată Rusia că gestionează „o semnificativă campanie de dezinformare” și pe tema altor probleme legate de coronavirus.
Ca de-obicei, campania este menită să semene discordie între țările occidentale, arată acest serviciu al UE într-o raport dat publicității.
„Minciunile sfruntate” ale Rusiei „se joacă cu viețile oamenilor”, avertizează raportul.
„Opriți difuzarea virală a dezinformărilor. Spălați-vă pe mâini și stați acasă dacă nu vă simțiți bine”, subliniază același text.
În ultimul timp, oficialii UE au depistat peste 80 de povești false pe tema coronavirusului, difuzate de presa pro-Kremlins.
De exemplu, un post rusesc de televiziune a pretins că ar fi vorba despre o armă biologică americană. Potrivit unui alt exemplu, o pagină web pro-Kremlin a pretins că firmele farmaceutice occidentale au exagerat pandemia.
În același timp, „false persoane având legătură cu statul rus”, din mediile de socializare, „promovează … dezinformarea despre coronavirus în engleză, spaniolă, italiană, germană și franceză”, se arată într-o altă circulară care a fost dezvăluită în presa europeană.
Dar în ceea ce o privește, Rusia a respins categoric acuzațiile UE. „Acest gen de invenții ieftine nu merită să fie comentate”, a declarat un purtător rus de cuvânt pentru EUObserver. Iar celor care finanțează serviciile străine ale UE „ar trebui să le ardă obrajii de rușine” atunci când vorbesc despre aceste rapoarte legate de o propagandă dușmănoasă, a mai spus el.
Articol de Andrew Rettman (EU Observer) / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii