Rusia ordonă evacuarea localităţilor din Kursk aflate la mai puţin de 15 kilometri de frontiera cu Ucraina
Guvernatorul interimar al regiunii ruse Kursk Aleksei Smirnov a ordonat luni evacuarea locuitorilor localităţilor situate la mai puţin de 15 kilometri de frontiera cu Ucraina, transmite News.ro.
”În baza informaţiilor operaţionale, în vederea asigurării securităţii, Statul Major regional a decis evacuarea obligatorie a localităţilor din districtele Rîlski şi Homutovski care se află într-o zonă de până la 15 kilometri de frontiera cu Ucraina”, anunţă pe Telegram guvernatorul.
Rusia a început să recâştige teren împotriva ucrainenilor, începând de săptămâna trecută, în această regiune, ţinta unei ofensive a Kievului de la 6 august.
Totuși, geniștii ucraineni au deschis joi o breșă în apărarea rusă în apropierea satului Novyi Put din regiunea rusă Kursk, avansând mai mult decât se așteptau inițial. Camioanele blindate ucrainene au avansat rapid câțiva kilometri spre Vesele, iar sâmbătă, forțele ucrainene au ajuns la periferia de sud a orașului, preluând efectiv controlul, relatează Forbes.
Tancurile ucrainene au intrat sâmbătă în Vesele, fiind urmate duminică de un atac al forțelor aeriene. Se pare că avioanele au folosit bombe cu planare de fabricație americană (Joint Direct Attack Munition /JDAM) pentru a distruge o clădire deținută de ruși în centrul orașului Vesele, în timp ce dronele monitorizau atacul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank