Rusia organizează a doua zi de vot a alegerilor prezidenţiale / Peste 30% dintre ruși și-au exercitat deja dreptul de vot / Putin se bucură de o intenţie de vot de peste 80%
Rusia organizează sâmbătă a doua zi a alegerilor prezidenţiale la care au participat vineri aproape o treime din cei 112 milioane de ruşi cu drept de vot, informează EFE, transmite Agerpres.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), peste 30% dintre ruşi şi-au exercitat vineri dreptul de vot, la care trebuie adăugate cele 2,6 milioane care au votat anticipat din cauza războiului din Ucraina.
Vineri, mai multe persoane au fost arestate pentru că au pulverizat cerneală, vopsea şi antiseptic pe urne sau au aruncat cocteiluri Molotov în direcţia secţiilor de votare.
În plus, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Ucraina că încearcă să-i perturbe realegerea prin atacuri şi incursiuni la graniţă.
„Cu obiectivul de a perturba alegerile, de a teroriza oamenii, în mai multe regiuni de graniţă cu Ucraina regimul neonazist de la Kiev a planificat şi încearcă să execute acţiuni militare demonstrative (…) Aceste atacuri inamice nu pot şi nu vor rămâne nepedepsite”, a declarat Putin, care a prezidat prin videoconferinţă o şedinţă a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, la care a participat ministrul apărării Serghei Şoigu.
Cel puţin doi civili ruşi au fost ucişi într-un atac ucrainean cu 15 rachete Vampire asupra oraşului Belgorod, în timp ce Rusia, la rândul său, a atacat vineri o zonă rezidenţială a oraşului ucrainean Odesa, ucigând cel puţin 20 de oameni şi făcând peste 70 de răniţi.
Putin, în vârstă de 71 de ani, a votat vineri din biroul său în încercarea de a promova votul electronic, considerat fraudulos de opoziţie.
Potrivit sondajelor oficiale, Putin se bucură de o intenţie de vot de peste 80%, aşa că ar putea obţine cea mai mare victorie electorală a sa de când a venit la putere în 2000.
Sprijinul pentru reprezentantul Partidului Oameni Noi, Vladislav Davankov, şi pentru comunistul Nikolai Haritonov este de 6%, în timp ce ultranaţionalistul Leonid Slutski este creditat cu circa 5% din intenţiile de vot.
O parte a opoziţiei faţă de Kremlin a decis să-l susţină pe Davankov, a cărui poziţie faţă de războiul din Ucraina este ambiguă, în timp ce alţii au cerut ca oamenii să voteze duminică la prânz, în acţiunea cunoscută sub numele de „Amiază fără Putin”, ai cărui participanţi au fost ameninţat cu urmărirea penală de către Parchetul rus.
Aproximativ 4,5 milioane de alegători pot vota în zonele ocupate de armata rusă în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie).
După moartea în închisoare a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, susţinătorii săi – care îl fac direct responsabil pe Putin de moartea principalului oponent al Kremlinului – au cerut Occidentului să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank