Rusia raportează cu mândrie că a întrecut Statele Unite la vânzarea de gaz natural lichefiat în UE și că vinde inclusiv în SUA în ciuda sancțiunilor
Rusia depăşeşte SUA în privinţa livrărilor în Europa a gazului natural lichefiat (GNL), afirmă surse din cadrul Ministerului rus al Energiei. Cota rusă în UE este de 20%, iar cea americană – de 13%. În principal, consumul de GNL rusesc este în creștere în Franța și Spania, scrie publicația rusă Gazeta, citată de Rador.
„Rusia a întrecut semnificativ SUA în privinţa livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa”, a declarat, luni, 23 decembrie, ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak. „Cota ţării noastre în privinţa livrărilor în UE este de 20%, în timp ce cota americană – de 13%”, a subliniat Novak, într-un interviu acordat postului de televiziune RBK, aparţinând antreprenorului Grigori Berezkin.
Şeful Ministerului Energiei a subliniat că, în urmă cu doi-trei ani, Moscova practic nu livra GNL. Însă, în baza noilor proiecte încheiate, Rusia livrează acum „circa 12-13 milioane de tone”. „Iar dacă ar fi să luăm prin comparaţie, de exemplu, SUA, americanii au avut în ultimii doi ani o creştere de la 4-5 milioane de tone până la 9 tone”, a adăugat Novak.
Ministrul rus al energiei a subliniat, de asemenea, că piaţa europeană de GNL este eterogenă, iar consumul de gaz natural lichefiat a crescut, în principal, în țările în care Rusia nu furnizează gaze prin gazoduct, cum ar fi Franța și Spania.
„Acolo, Algeria este cea care livrează gaze prin gazoduct. Iar GNL a început, într-adevăr, să fie consumat mai mult în aceste ţări”, a declarat ministrul rus.
Între timp, Rusia furnizează GNL nu numai în Europa, ci și în Statele Unite ale Americii. Prima cisternă cu GNL rus a ajuns în portul Boston din SUA încă în ianuarie anul trecut – din comitatul britanic Kent, unde se află terminalul Isle of Grain. Acolo, gazul din Iamal a fost livrat cu nava-cisternă de gaze Christophe de Margerie. Gazul natural lichefiat a fost descărcat în terminalul de stocare, iar apoi a fost încărcat din nou în cisterna Gaselys, aparţinând companiei franceze Engie.
O a doua navă cisternă „Provalys” a transportat GNL din Iamal în SUA din Dunkerque, unde a fost descărcat anterior de o navă cisternă rusească. „Picanteria” livrărilor de GNL din Iamal o constituie faptul că NOVATEK, coproprietarul „Iamal GNL”, se află sub sancţiunile americane.
Dar şi SUA îşi dezvoltă activ exportul de GNL. În anul 2016, Statele Unite ale Americii au devenit pentru prima oară, în regim anual, exportatoare-nete de gaz lichefiat şi continuă să-şi mărească volumul exportului de „combustibil albastru” în UE, în ţările Asiei şi în America de Sud.
Piaţa de GNL din lume este foarte diversificată, interesele producătorilor din SUA fiind acum orientate mai mult spre Asia, unde vânzarea este mai profitabilă, ca în alte ţări. De aceea, observăm o imagine ambiguă a migrării GNL de pe un continent pe altul, a explicat directorul grupului de experți „Veta”, Dmitri Jarski.
Analiștii consideră că perspectivele proiectelor de GNL sunt foarte bune. În prognozele sale, concernul energetic britanic BP subliniază că, până în anul 2035, ponderea GNL în comerțul global de gaze va crește până la 51%.
Şi Rusia încearcă să crească livrările. În februarie 2009, la Sahalin a fost lansată prima uzină de gaz natural lichefiat din Rusia. De atunci, industria s-a completat cu o serie întreagă de alte proiecte GNL.
De exemplu, Iamal GNL, uzina de gaz natural lichefiat, care are o capacitate de 16,5 milioane de tone şi baza de resurse zăcămintele Iujno-Tambeiskoe din Peninsula Iamal, cu rezerve de 927 miliarde de metri cubi.
Operatorul de proiect este „Iamal GNL”, acționarii săi sunt „NOVATEK” (cu o cotă de 50,1%), compania „Total” (20%), corporaţia chineză CNPC (China National Petroleum Corporation) (20%) și Fondul chinezesc al mătăsii (9,9%).
Iar cel mai apropiat de Europa este „Baltic GNL”. Proiectul acestei uzina prevede o capacitate de 10 milioane de tone, cu posibilitatea de extindere până la 15 milioane de tone. Aceasta este situată în portul Ust-Luga din regiunea Leningrad. Operatorul proiectului urmează să fie compania mixtă a Gazprom şi Shell – crearea companiei fiind convenită în luna iunie 2017.
Rolul bazei de resurse va fi jucat nu de zăcăminte specifice, ci de livrările din sistemul unificat de furnizare a gazului al Gazprom.
Dar, în aprilie anul acesta, Gazprom, aşa cum au informat mass-media, a anunțat o schimbare fundamentală a ideii proiectului.
Astfel, pe o platformă unică va fi construită o uzină gazo-chimică. Shell a refuzat participarea la acest proiect. Lansarea primei faze va avea loc la sfârșitul anului 2023. Valoarea proiectului este anunţată a fi de 700 de miliarde de ruble.
În plus, Rusia implementează şi alte proiecte GNL, precum Sahalin-2, Arctic GNL-2, Ştokmanov GNL, Orientul Extrem GNL, Pechora GNL și alte câteva proiecte de tonaj mai mic.
Între timp, principala opțiune pentru livrarea gazelor ruseşti către consumatorii europeni rămâne totuşi gazoductul. Începândde anul viitor, se prelungește contractul pe cinci ani privind livrarea de gaze prin conductă către Europa prin sistemul ucrainean de transport al gazelor.
Iar săptămânile viitoare, se va încheia construcția Nord Stream-2 pe fundul Mării Baltice, din Rusia până în Germania.
Cu toate acestea, proiectul rus a întâmpinat opoziţia unor țări din Europa, dar și a Statelor Unite. Cel mai activ s-a opus Danemarca. Dar, după ce această țară a emis, până la urmă, o autorizaţie pentru construcția gazoductului în apele sale teritoriale, compania de proiect a continuat construcția conductei Nord Stream-2.
Ulterior, însă, împotriva gazoductului au fost introduse sancțiuni americane. Pe 20 decembrie, președintele SUA, Donald Trump, a semnat bugetul militar pe anul 2020. Acesta prevede restricții împotriva a 350 de companii care participă la construcția Nord Stream-2.
În consecinţă, compania elvețiană Allseas, care se ocupa de montarea conductelor pentru gazoductul Nord Stream-2 și South Stream, a anunțat suspendarea lucrărilor și a deviat toate navele din zona de construcție în Marea Baltică, aşa cum a anunţat Agenţia TASS.
„Acum activitatea este în desfășurare și ne așteptăm ca, în viitorul apropiat, construcția Nord Stream-2 să fie finalizată, în ciuda situației care se confruntă acest proiect”, a declarat Novak, luni, 23 decembrie, într-un interviu acordat Agenţiei RBK, a lui Grigori Berezkin.
„Acest proiect are caracter strategic, iar de acesta sunt interesate țările europene, precum și companii europene și ruseşti. Acest proiect comercial este foarte avantajos pentru toată lumea”, a declarat ministrul rus al energiei.
Până în acest moment, au fost realizaţi peste 2.300 de km de conductă din totalul de circa 2.460 de km. Gazoductul este gata în procent de 93,5%, a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al companiei operatoare a proiectului Nord Stream 2 AG, Jens Mueller.
Sursa: Gazeta.ru/ Rador/ Traducerea: Svetlana Sîrbu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii