Rusia recunoaște „o creştere serioasă” a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2
Vicepremierul rus responsabil de sănătate, Tatiana Golikova, a recunoscut vineri „o creştere serioasă” a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2 în Rusia, asigurând totodată că ţara sa este pregătită să facă faţă acestei situaţii, relatează AFP.
„Observăm o creştere a numărului de cazuri noi de coronavirus în ultimele două săptămâni. Este o creştere serioasă”, a afirmat Golikova într-o conferinţă de presă, conform imaginilor difuzate de televiziunea publică Rossia-24.
Autorităţile ruse au raportat vineri 9.412 de noi cazuri de coronavirus şi 186 de decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai grav bilanţ zilnic după 23 mai.
Această creştere este legată, potrivit vicepremierului rus, de reducerea telemuncii, odată cu „reîntoarcerea la locul de muncă a unor mari grupuri de angajaţi”, precum şi de sosirea toamnei, sezonul tradiţional al bolilor infecţioase.
„Dar situaţia actuală este destul de diferită de cea pe care am avut-o la începutul pandemiei în martie-aprilie (…) Medicii sunt pregătiţi, paturile de spital sunt pregătite, avem resurse suficiente protecţie şi medicamente”, a spus Golikova, care i-a îndemnat pe ruşi să respecte regulile de distanţare fizică şi purtarea măştilor.
1Nu avem de ales. Fie respectăm măsurile de securitate prescrise de medici (…), fie ne îndreptăm spre izolare, ceea ce nu vrem şi nu intenţionăm să o facem”, a subliniat vicepremierul rus care a participat vineri la prezentarea unui proiect al companiei aeriene de stat Aeroflot, ce a început să antreneze câini capabili să detecteze persoanele infectate cu SARS-CoV-2.
Sursa foto: aa.com.tr
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank