Rusia „respinge încercările nefondate” ale României „de a pune pe seama Rusiei vina pentru crime de război în Ucraina” şi „condamnă linia Bucureştiului de albire a nelegiuirilor comise de batalioanele naţionaliste” împotriva civililor
Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă, Cristian Istrate, a fost convocat vineri la sediul Ministerului rus de Externe, unde i s-a transmis o notă privind declararea a zece angajaţi ai misiunii diplomatice române la Moscova ‘personae non gratae’, conform unui comunicat al MAE rus publicat pe pagina sa oficială.
MAE rus subliniază că această măsură reprezintă un răspuns la decizia părţii române din 5 aprilie, pe care o consideră a fi „nemotivată”, de a declara ‘personae non gratae’ zece diplomaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti.
„Partea rusă respinge cu hotărâre încercările nefondate ale părţii române de a pune pe seama Rusiei vina pentru crime de război în Ucraina şi condamnă linia Bucureştiului de albire a nelegiuirilor comise de batalioanele naţionaliste împotriva populaţiei civile, precum şi pentru furnizarea de arme, echipamente şi alt fel de asistenţă regimului de la Kiev”, menţionează MAE rus în comunicatul său.
Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat vineri că Federaţia Rusă a declarat ‘personae non gratae’ zece persoane de la Ambasada României la Moscova, ca o reacţie la gestul similar făcut de către România pe 5 aprilie.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE român, decizia autorităţilor române din aprilie a avut la bază activităţile şi acţiunile a zece oficiali ruşi, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.
Sursa foto: Facebook / Russian Foreign Ministry – МИД России
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii