G4Media.ro

Rusia și China, marile absente de la summitul global pentru climă COP26

sursa foto: Pixabay

Rusia și China, marile absente de la summitul global pentru climă COP26

Analiză Euronews, preluată de Rador:

L-au redenumit deja summitul decisiv asupra viitorului planetei noastre. Soarta umanității va depinde de Conferința Națiunilor Unite privind clima de la Glasgow, dar la masa discuțiilor cântăresc foarte mult unele absențe. Președinții unor țări precum Rusia, China și Brazilia au decis să nu participe la COP26, deși guvernele Moscovei și Beijingului sunt invitate să joace un rol cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice.

În mesajul video trimis la summit, președintele rus Vladimir Putin a subliniat că, pentru a urmări construirea unei economii cu emisii zero până în 2060, Rusia se va baza pe resursele ecosistemelor forestiere și pe capacitatea lor semnificativă de a absorbi dioxidul de carbon pentru a produce oxigen. La urma urmei, a adăugat Putin, țara deține aproximativ 20% din pădurile lumii.

În câteva cuvinte, cei doi giganți par să-și rezerve dreptul pentru o tranziție mai lentă. Președintele Xi Jinping, care nu a părăsit deloc China de la începutul pandemiei, a trimis numai o scrisoare. Cuvinte pline de bune intenții, dar fără mari promisiuni.

„Din informațiile noastre, organizatorii conferinței nu au oferit posibilitatea de a participa la eveniment prin legătură streaming. Președintele Xi Jinping a trimis un discurs scris la summitul despre climă al Națiunilor Unite, care reflectă dorința Beijingului de a coopera cu toate țările pentru apărarea climei și pentru salvarea Pământului”, a subliniat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

De fapt, aparenta lipsă de entuziasm din partea Beijingului și a Moscovei în lupta împotriva schimbărilor climatice este pusă pe seama daunelor cauzate de pandemie economiilor lor. Două sisteme care, în moduri diferite, depind de utilizarea combustibililor fosili.

În 2019, emisiile totale de gaze cu efect de seră atinseseră un nou maxim de 59,1 gigatone de CO2 echivalent, iar sectoarele producției de energie și transporturilor erau responsabile pentru aproximativ jumătate din emisiile naționale de gaze care alterează clima.

Potrivit raportului Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, China a fost și rămâne lider mondial în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, cu o marjă amplă în comparație cu Rusia, a cincea, după Uniunea Europeană și India, în timp ce Statele Unite rămân tot printre primele locuri în ceea ce privește emisiile pe cap de locuitor.

După cum precizează comunicatul din 18 decembrie 2020, la acea dată UE a trimis propriul CDN către UNFCCC, care conține obiectivul actualizat și consolidat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990.

Potrivit raportului ONU privind schimbările climatice, pentru cele 113 țări cu date actualizate, se așteaptă o scădere a emisiilor cu 12% în 2030 față de 2010. Un pas important către reducerile identificate de grupul interguvernamental privind schimbările climatice, care a estimat că limitarea creșterii temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius necesită o reducere cu 45% a emisiilor de CO2 până în 2030 sau o reducere cu 25% până în 2030 pentru a limita încălzirea la 2 grade Celsius. Dacă acest termen nu va fi stabilit, emisiile vor putea crește și mai mult, până la 16% până în 2030.

Traducerea Rador: Oana Avram / sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. stiti ce face China pana in 2030? Construieste centrale nucleare pe banda rulanta – cea mai verde energie posibila comparativ cu restul.
    Ce face EU – inchide centrale nucleare si cumpara gaz la suprapret din Rusia…
    Halal…

  2. Doar UE salveaza planeta, dar atentie, salvarea in mintea bolsevicilor de la butoane insemna taxe peste taxe adaugate sclavetilor. Restul, se pi..de la distanta pe „green deal-ul” comunistilor din partidul UE.

  3. Cea mai mare absentã este China.Chiar dacã era un summit patronat de Statele Unite & co .. cauza era nobilã si bunã.

  4. Oamenii serioși își văd de treabă, construcția de centrale nucleare, n-au timp să vină la sindrofii inutile cu puștoaice isterice semianalfabete!

  5. Ipocrizie maxima!! Zeci de jet-uri private si comerciale, sute de suv-uri, au poluat in 3-4 zile orasul Glasgow cat polueaza cam 2000 de locuitori ai orasului intr-un an!! Se arata cu degetul spre Rusia si China, dar Rusia e al cinci-lea poluator, dupa locurile 3 si 4 India, respectiv UE. Practic, cel mai mare poluator pe cap de locuitor nu e China ci chiar SUA!!!