G4Media.ro

Rusia „speră că serviciile secrete franceze nu se află în spatele” atentatului…

Sursa foto: Kremlin.ru via Wikimedia Commons

Rusia „speră că serviciile secrete franceze nu se află în spatele” atentatului terorist din Moscova

Ministerul rus al Apărării a declarat că speră, după o conversație telefonică purtată miercuri între ministrul francez al Forțelor Armate și omologul său rus, că „serviciile secrete franceze” nu au fost implicate în atentatul din apropierea Moscovei, revendicat de organizația Stat Islamic (SI), transmite agenția AFP.

„Regimul de la Kiev nu face nimic fără aprobarea supraveghetorilor săi occidentali. Sperăm că, în acest caz, serviciile secrete franceze nu se află în spatele acestei acțiuni”, a declarat Serghei Șoigu, citat într-un comunicat al ministerului rus al Apărării.

Parisul precizase anterior că, în timpul convorbirii, ministrul francez al forțelor armate, Sébastien Lecornu, a „reamintit disponibilitatea Franței” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta împotriva „terorismului”, în urma atacului din 22 martie revendicat de SI.

În data de 22 martie, bărbați înarmați au intrat într-o sală de concerte înainte de a deschide focul asupra mulțimii și de a incendia clădirea. Cel puțin 144 de persoane au murit și 360 au fost rănite în atac.

Kremlinul a recunoscut că în spatele atacului s-au aflat „islamiști radicali”, denunțând în același timp implicarea Ucrainei coordonată de Occident.

De asemenea, ministerul rus a revenit asupra recentelor comentarii controversate ale lui Emmanuel Macron, care în februarie a declarat că trimiterea de trupe în Ucraina nu poate fi „exclusă”.

„Serghei Șoigu a spus că, dacă aceste declarații ar fi puse în aplicare, ar crea probleme pentru Franța însăși”, a precizat ministerul rus.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Francezii nu au nicio treaba cu ISIS. Asta e problema Rusiei si a ajutorului ei pentru Siria

    • Declaratia este de uz intern.
      Kremlinul stie ca asta nu are a face cu Franta, dar poporul trebuie sa ramana cu impresia ca occidentul comploteaza impotriva Rusiei.

  2. Propriile servicii rusești se află în spatele atentatului terorist de la Moscova. I-au lasat pe teroriști să se plimbe ca în parc cu arme automate.

  3. Stati sa vedeti cand vine Legiunea Straina a armatei franceze in Ucraina. Sa vedeti atunci macel pe soldatii rusi. Eu abia astept momentul ala.