G4Media.ro

Rusia spune că aşteaptă să fie informată de SUA cu privire la…

Sursa foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Rusia spune că aşteaptă să fie informată de SUA cu privire la planul ucrainean de încetare a focului pentru 30 de zile / Kremlinul nu exclude o nouă convorbire între Trump şi Putin

Kremlinul a declarat miercuri că trebuie să fie informat de Statele Unite cu privire la rezultatul discuţiilor americano-ucrainene din Arabia Saudită înainte de a comenta dacă o încetare a focului propusă este acceptabilă pentru Rusia, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

După mai mult de opt ore de discuţii cu oficialii ucraineni la Jeddah, marţi, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că SUA vor prezenta Rusiei o popunere de încetare a focului pentru 30 de zile în Ucraina, care a fost acceptată de oficialii ucraineni.

De asemenea, Statele Unite au convenit să reia ajutorul militar şi schimbul de informaţii cu Ucraina, după ce le-au suspendat anterior, şi să deschidă discuţii bilaterale cu Rusia, într-o inversare a politicii americane de lungă durată privind Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri reporterilor că Rusia aşteaptă o informare de la Washington. El nu a exclus posibilitatea unei convorbiri telefonice între preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump, despre care a spus că ar putea fi organizată foarte rapid, dacă este necesar.

O sursă rusă de rang înalt declarase anterior pentru Reuters că Rusia ar trebui să fie cea care să stabilească termenii oricărei încetări a focului şi să obţină un fel de garanţii. „Este dificil pentru Putin să fie de acord cu un armistiţiu în forma sa actuală”, a declarat pentru Reuters sursa, care a vorbit sub condiţia anonimatului. „Putin are o poziţie puternică deoarece Rusia avansează”, a punctat oficialul rus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...