G4Media.ro

Rusia susţine că atacul de la sala de concerte de lângă Moscova…

Sursa foto: © Fortton | Dreamstime.com

Rusia susţine că atacul de la sala de concerte de lângă Moscova a provocat un salt în recrutarea în armată

Un salt semnificativ s-a observat în Rusia în ceea ce priveşte numărul de persoane care au semnat contracte pentru a se alătura forţelor armate după atacul sângeros de luna trecută la o sală de concerte de lângă Moscova, a declarat miercuri Ministerul Apărării rus, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Ministerul afirmă într-un comunicat că peste 100.000 de persoane au semnat contracte cu armata de la începutul anului, dintre care aproximativ 16.000 numai în ultimele 10 zile.

„În cursul interviurilor realizate săptămâna trecută la punctele de selecţie din oraşele ruseşti, cei mai mulţi dintre candidaţi a indicat ca principal motiv pentru încheierea unui contract cu armata dorinţa de a-i răzbuna pe cei ucişi în tragedia care a avut loc pe 22 martie 2024 în regiunea Moscovei”, susţine instituţia de apărare rusă.

Cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-un atac armat, urmat de un incendiu, la sala de concerte Crocus City Hall dintr-o suburbie a capitalei ruse, atentat revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Cu toate acestea, Rusia – care duce de peste doi ani un război în Ucraina şi pe care îl numeşte „operaţiune militară specială” – susţine că atacatorii ar fi avut legături cu Ucraina, lucru pe care Kievul l-a negat cu fermitate în mod repetat, iar SUA l-au respins ca fiind un nonsens.

Rusia se bazează pe un flux constant de noi recruţi în forţele sale armate pentru a duce războiul în Ucraina, care a intrat deja în al treilea an.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat o mobilizare parţială într-o acţiune nepopulară de recrutare a 300.000 de bărbaţi în septembrie 2022, dar a declarat că nu este nevoie de o nouă mobilizare obligatorie, întrucât numărul celor care semnează contracte voluntare este foarte mare.

În posterele care au împânzit oraşele din Rusia soldaţii care luptă în Ucraina sunt glorificaţi ca nişte patrioţi şi eroi, iar mulţi dintre cei care se înrolează sunt atraşi de salariile mult mai mari decât cele pe care le pot câştiga ca civili.

Rusia a avansat lent în ultimele două luni pe câmpul de luptă, după ce o contraofensivă ucraineană de anul trecut nu a reuşit să obţină câştiguri semnificative.

Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat luna trecută că Moscova îşi va consolida forţele armate prin adăugarea a două noi armate şi a 30 de formaţiuni noi până la sfârşitul acestui an.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ca si cum ar fi fost planuit. (wink wink)

  2. Deci a fost în mod clar orchestrat de FSB.