Rusia susține că moldovenii din UE și SUA au fost duși ”în masă” la vot în primul tur al prezidențialelor, dar anunță că e deschis la colaborare cu oricine câștigă alegerile
Ministerul de Externe al Rusiei susține într-un comunicat oficial de presă că în primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova ar fi fost transportați alegători în număr mare la secțiile de vot din UE și SUA.
Rusia citează presupuse rapoarte ale unor observatori internaționali și relatări mediatice, deși la turul 1 nu au fost documentate asemenea evenimente. Maia Sandu a câștigat turul 1 al alegerilor, un rezultat surprinzător pentru mulți analiști ai scenei politice moldovene, iar voturile din Diaspora – covârșitor în favoarea sa – au reprezentat peste 11% din totalul voturilor.
”Ne opunem oricăror ingerințe externe în procesele electoral din Republica Moldova. Este important să se evite repetarea situațiilor care au avut loc în timpul primului tur al scrutinului, așa cum au fost raportate de observatorii internaționali și mass-media. Printre acestea, se numără transportul în masă al alegătorilor către un număr fără precedent de secții din Europa de Vest și Statele Unite, pe fondul blocării votului cetățenilor moldoveni care locuiesc în Transnistria. Astfel de tehnologii politice brutale nu ajută la înțelegerea deplină a voinței cetățenilor Republicii Moldova”, susține Ministerul rus de Externe în comunicatul citat.
Pe de altă parte, MAE rus arată că Moscova e gata să colaboreze cu viitorul președinte al Republicii Moldova, oricine ar fi el: ”Rusia e deschisă la cooperare constructivă, responsabilă și reciproc avantajoasă cu orice candidat pe care cetățenii moldoveni îl aleg președinte în alegerile libere și democratice din 15 noiembrie”.
În turul secund al alegerilor se confruntă candidata PAS, Maia Sandu, ca re a câștigat turul 1, și candidatul independent pro-rus Igor Dodon.
Foto: Igor Dodon într-una dintre desele vizite la Kremlin (Facebook / Igor Dodon)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii