Rusia testează deconectarea de la internetul global
Pe fondul războiului din Ucraina și, prin urmare, al intensificării sancțiunilor, dar și al creșterii numărului de atacuri cibernetice, Moscova se pregătește pentru o eventuală deconectare de la internetul mondial, fie că este vorba de o inițiativă defensivă decisă de autoritățile ruse, fie de o măsură impusă din exterior, scrie Le Figaro.
O izolare a internetului rusesc de restul lumii a fost avută în vedere de Kremlin în martie, după lansarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina, potrivit ziarului Kommersant. De asemenea, se arată că în acest an au avut loc mai multe exerciții de securitate cibernetică la care au participat bănci, operatori de telecomunicații și mari companii de internet pentru a testa capacitatea rețelei rusești de a funcționa în mod autonom.
Redirecționarea traficului către Asia
Aceste exerciții sunt justificate de situația geopolitică, analizează Kommersant. Citat de ziar, vicepremierul Dmitri Cernișenko spune că numărul atacurilor cibernetice a crescut cu 80% în acest an. „Dacă anul trecut sectorul financiar a fost principala țintă, anul acesta este vizat sectorul public”, subliniază el.
În fața acestor amenințări, un plan de deconectare a internetului a fost luat în considerare în primăvară de către operatorul rus Rostelecom, afirmă Kommersant, care precizează, citând un expert, că „dacă Rusia este izolată de punctele de direcționare europene, ea va redirecționa traficul de internet către Asia”. Proiectul unui internet „suveran” a fost menționat de mai multe ori de Vladimir Putin, dar a fost umbrit în ultimele luni de restricțiile de acces la anumite site-uri (în special Twitter și Instagram). O izolare digitală a Rusiei, dacă ar fi fezabilă, ar risca, de asemenea, să accentueze controlul statului asupra datelor personale și a libertăților individuale, se tem unii experți și apărători ai drepturilor omului.
Ocolirea constrângerilor
Din afara Rusiei, mai mulți furnizori de trafic de internet (cum ar fi LINX) și-au deconectat deja serviciile de la Rostelecom sau MegaFon. În schimb, „furnizorul american de cloud Clouflare a refuzat să lucreze în Federația Rusă, iar Departamentul de Stat a îndemnat să nu se deconecteze Rusia de la internet”, scrie Kommersant. Pentru principalii actori statali, și în special pentru serviciile de informații, posibilitatea de a obține informații rămâne preferabilă absenței datelor.
Încă din martie anul trecut, autoritățile ruse au luat măsuri pentru a proteja site-urile de stat: toate site-urile, în special cele ale serviciilor publice, au primit ordin să treacă la nume de domenii rusești, să renunțe la găzduirea în străinătate și să își consolideze politica de parole. Însă, șase luni mai târziu, aceste constrângeri au fost în mare parte eludate, în special de site-urile regionale de stat care continuă să folosească coduri descărcate din străinătate, notează Kommersant. Ziarul explică în continuare că amenzile sunt încă minime, în jur de 5.000 de ruble (aproximativ 83 de euro la cursul actual).
În plus, deconectarea segmentului rusesc al World Wide Web ar avea consecințe asupra conectivității întregii rețele globale, spun experți precum Ivan Begtin, care subliniază, de exemplu, că „traficul din Kazahstan și din unele țări asiatice trece prin Federația Rusă. Chiar dacă există modele închise de internet, în Iran sau în China, specialistul consideră puțin probabilă o închidere rusă, înclinând mai degrabă spre o „întărire internă și restricții de acces”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii