G4Media.ro

Rusia trimite în Cuba 25.000 de tone de grâu / Donaţia marchează…

sursa foto: Pixabay

Rusia trimite în Cuba 25.000 de tone de grâu / Donaţia marchează reluarea relațiilor de cooperare între cele două țări

Rusia a oferit miercuri Cubei o donaţie de ‘urgenţă’ de 25.000 tone de grâu pentru a combate penuria de pe insulă, un semn al aprofundării relaţiilor între cei doi aliaţi de lungă durată, relatează Agerpres conform Reuters.

Într-o scurtă ceremonie în portul Havana, ambasadorul rus Andrei Guskov a spus că Moscova ‘însoţeşte eforturile Cubei de dezvoltare în domenii precum industria, construcţiile de maşini, transport şi energie’.

Donaţia substanţială de grâu marchează cea mai recentă deschidere între Cuba şi Rusia.

Aceasta din urmă, lovită de sancţiunile occidentale din cauza conflictului din Ucraina, caută să îşi întărească relaţiile politice şi economice cu alte ţări care se opun la ceea ce Moscova numeşte hegemonia Statelor Unite.

Cuba se află sub embargou economic din partea SUA din 1962, după revoluţia comunistă condusă de Fidel Castro.

Ana Teresita González, ministru adjunct cubanez pentru comerţ exterior, a declarat pentru Reuters în marja ceremoniei că Rusia a donat recent Cubei alimente şi medicamente, în cadrul unei ‘relaţii statornice’ între cele două ţări.

‘Guvernul şi poporul rus au fost alături de noi în vremuri dificile începând din pandemie’, a spus ea într-un scurt interviu.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său cubanez Miguel Diaz-Canel au dezvelit în noiembrie un monument la Moscova al lui Castro şi au promis să adâncească prietenia în faţa sancţiunilor americane.

Cu câteva zile înaintea invaziei în Ucraina, Rusia a fost de acord să amâne până în 2027 plata datoriei de către Cuba.

Presa de stat cubaneză a relatat în decembrie că livrările de grâu fac parte din cele 800 milioane de ruble (10,8 milioane de dolari) alocate de Rusia pentru a achiziţiona şi livra grâu Cubei.

Rusia a trimis în aprilie 20.000 tone de grâu în Cuba, când preţurile mondiale au crescut brusc la începutul conflictului din Ucraina, provocând o penurie de pâine pe insulă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Bine ai venit Cuba in grupul select de tari prietenoase cu Rusia: Iran, Eritreea, Coreea de N, Vanuatu, China, Venezuela si Zimbabwe. Felicitari pentru aceasta alegere!!

  2. Graul furat din Ucraina.

  3. Iar tragi pe nas si vezi ozn-uri?