G4Media.ro

Rusia trimite rezerviști și echipamente militare în estul Ucrainei, în pregătirea unei…

Sursa foto: SERGEY BOBOK / AFP

Rusia trimite rezerviști și echipamente militare în estul Ucrainei, în pregătirea unei posibile ofensive

Rusia trimite întăriri în estul Ucrainei în vederea pregătirii unei posibile ofensive, a declarat un reprezentant ucrainean, în condițiile în care Kievul anticipează o ofensivă rusă de amploare din motive „simbolice” în jurul datei de 24 februarie, când se împlinește un an de la invadarea țării, transmite agenția Reuters.

Ucraina însăși plănuiește o ofensivă de primăvară pentru a recupera teritoriul pierdut, dar așteaptă rachete occidentale cu rază de acțiune mai lungă și tancuri de luptă promise de Vest. Analiștii estimează că țara nu va fi pregătită pentru această operațiune decât peste câteva luni.

„Vedem din ce în ce mai mulți rezerviști (ruși) desfășurați în direcția noastră, vedem mai multe echipamente echipamente care sunt aduse (…)”, a declarat Serhi Gaidai, guvernatorul ucrainean al provinciei Lugansk, ocupată în mare parte de Rusia.

„Aduc muniție care este folosită în mod diferit – nu mai este un bombardament de 24 de ore. Încep încet-încet să economisească, să se pregătească pentru o ofensivă pe scară largă”, a declarat Gaidai pentru televiziunea ucraineană.

„Cel mai probabil le vor lua 10 zile pentru a aduna rezerviști. După 15 februarie, ne putem aștepta la (această ofensivă) în orice moment”.

Serviciul de informații militare britanic estimează în actualizarea sa zilnică privind situația din Ucraina, că armata rusă a încercat probabil de la începutul lunii ianuarie să repornească operațiuni ofensive majore pentru a cuceri părțile din Donețk deținute de ucraineni.

„Rămâne puțin probabil ca Rusia să fie capabilă să adune forțele necesare pentru a influența substanțial rezultatul războiului următoarele săptămâni”, potrivit sursei citate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. nu e nici o ofensiva .putin nu isi permite asa ceva .

  2. vor fi ultimul lor drum :)))

  3. Carne de tun si fer vechi.

  4. Ăștia se cred în WWII.
    Au impresia că dacă se aruncă orbește cu capul înainte vor ajunge undeva.

  5. SUA și China poate opri acest război 👍👍👍

  6. Rusia este o putere greu de învins, de fapt ei duc o luptă împotriva întregului bloc NATO!