G4Media.ro

Rusia, unul dintre marii producători mondiali de petrol, se confruntă cu o…

sursa fot: russiabusinesstoday.com

Rusia, unul dintre marii producători mondiali de petrol, se confruntă cu o penurie de carburanți pe piața internă

Rusia se confruntă brusc cu o penurie de combustibil. În primul rând, de motorină și într-o măsură mai mare în regiunile sudice, unde producătorii agricoli au acum nevoie urgentă de ea. În centrul țării rușii se plâng, de asemenea, de lipsa combustibilului,. De ce dispar benzina și motorina într-o mare putere petrolieră, care este în plus supusă sancțiunilor internaționale privind exportul?, se întreabă publicația rusă de opoziție Novaya Gazeta.

Mihail Krutihin, partener RusEnergy și analist de petrol și gaze naturale, afirmă că prima cauză este legată de faptul că armata are nevoie de mult combustibil pentru războiul din Ucraina, iar „statul cumpără combustibil de la companiile petroliere la prețuri care nu sunt foarte favorabile pentru ele, neglijând uneori nevoile populației civile”.

Potrivit acestuia, criza de carburanți a început în sud, mai exact în acele zone adiacente liniei frontului.

Al doilea motiv este „pur material”: războiul a forțat conducerea rusă să reducă toate cheltuielile, iar „așa-numitul mecanism de amortizare a fost redus la jumătate”. Dacă, anterior, companiile petroliere erau compensate pentru o parte din pierderile pe care le înregistrau pe piața internă, pentru a menține prețurile la benzinării la un nivel mai mult sau mai puțin acceptabil, acum nu mai există suficienți bani pentru asta. În aceste condiții, pentru companiile petroliere a devenit complet neprofitabil să comercializeze petrol pe piața internă și au majorat prețurile cu ridicata pe bursă.

Acest lucru duce la faptul că proprietarii independenți de rețele de alimentare cu petrol, care nu au propria producție, rafinare și export de petrol, sunt forțați să cumpere combustibil fie de la rafinării, fie de la bursă. Așa că aceștia dau faliment și se închid pur și simplu, explică expertul.

Al treilea motiv este că, din cauza sancțiunilor, care s-au exprimat prin plafoane de preț și diverse restricții, companiile petroliere au considerat că este mai profitabil să vândă totul în străinătate.

Astfel, „piața internă devine complet neprofitabilă pentru ele”, adaugă el, iar „acest lucru se întâmplă în toată țara; chiar și în Orientul Îndepărtat a început să se simtă lipsa de combustibil”, în condițiile în care companiile „exportă tot ceea ce este posibil și imposibil”.

Guvernul, care și-a dat seama ce se întâmplă, a început brusc să ceară interzicerea exporturilor de combustibil, dar este vorba de un mecanism care nu țin de piață și care „nu va duce la nimic bun”, deoarece „petroliștii vor găsi o modalitate de a profita de oportunitățile de export în loc să vândă totul pe piața internă”, comentează Mihail Krutihin.

În plus, în condițiile în care produsele petroliere rusești au devenit foarte ieftine, chiar și țările care le produc singure preferă acum să le cumpere din Rusia și să le reexporte, cum este cazul unor țări precum Egipt, Turcia și chiar Arabia Saudită, care a început brusc să cumpere păcură rusească.

Uniunea Europeană și Statele Unite au confirmat că produsele petroliere fabricate din țiței rusesc în alte țări nu mai fac obiectul niciunei sancțiuni.

În condițiile în care companiile rusești nu mai investesc în câmpuri noi, ci preferă să le epuizeze pe cele vechi, din parioada sovietică, expertul estimează că producția de petrol a Rusiei „s-ar putea prăbuși cu 40% nu până în 2035, ci deja în doi ani”.

Potrivit acestuia, prețurile vor continua cu siguranță să crească. „Și apoi, dacă va exista o penurie de petrol în Rusia, s-ar putea să încerce să aprovizioneze piața internă, dar atunci nu va mai fi suficient petrol pentru export. Dar guvernul are nevoie de bani. Impozite, taxe de export și așa mai departe. Așa că exporturile vor fi stimulate. Fie și numai pentru a continua să dea impresia că este o mare putere petrolieră. Atunci nu va mai fi suficient combustibil pentru piața internă. Iar situația din anii ’90, când combustibilul finlandez a fost adus în benzinăriile din Sankt Petersburg, s-ar putea repeta!, a mai comentat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...