Rusia va fi invitată să participe la reuniunea Organizaţiei de Cooperare Economică Asia-Pacific, găzduită de SUA anul viitor
Rusia va fi invitată să participe la reuniunile organizaţiei de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) găzduite de Statele Unite anul viitor, a declarat luni un oficial american, transmite Reuters, citată de News.ro.
În calitate de ”bune administratore ale APEC”, Statele Unite vor invita Rusia, care este membră a blocului de 21 de ţări, a declarat Matt Murray, un înalt oficial american la APEC, într-o conferinţă de presă susţinută la Singapore.
Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au deteriorat până la cel mai jos nivel din ultimii 60 de ani de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, un act pe care Moscova îl justifică drept ”operaţiune militară specială”, dar care a declanşat sancţiuni şi condamnări din partea naţiunilor occidentale, precum şi a unor ţări ca Singapore.
La o reuniune a APEC găzduită de Thailanda în mai, reprezentanţii Statelor Unite şi ai altor ţări au părăsit o întâlnire în semn de protest faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, când ministrul rus al Economiei, Maxim Reşetnikov, a rostit observaţii.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat luna trecută la un summit al Grupului celor 20 de economii majore de la Bali, în ciuda unei invitaţii din partea gazdei Indonezia, care a rezistat presiunilor din partea ţărilor occidentale de nu îl invita pe lider şi chiar de a-l expulza din bloc.
Murray nu a spus dacă Putin va participa la întâlnirea liderilor APEC de anul viitor, de la San Francisco.
Liderul rus a fost reprezentat de prim-viceprim-ministrul Andrei Belousov la întâlnirea liderilor găzduită de Thailanda luna trecută.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii