
Rusia va furniza la iarnă cantităţi suplimentare de gaze Ungariei şi Chinei
Concernul rus Gazprom va furniza la iarnă cantităţi suplimentare de gaze Ungariei şi Chinei, a anunţat duminică preşedintele – director general Alexei Miller, conform agenţiei TASS preluate de Reuters.
Miller l-a însoţit săptămâna trecută pe preşedintele rus Vladimir Putin în vizita acestuia în China.
Gazprom încearcă să compenseze pierderea pieţelor europene după invazia rusă în Ucraina, inclusiv din cauza exploziilor care au avariat gazoductele Nord Stream din Marea Baltică.
Miller a afirmat într-un interviu televizat că livrările suplimentare ale Gazprom către Ungaria se ridică la 1,3 miliarde de metri cubi de gaze. China urmează să primească încă 600 de milioane de metri cubi peste obligaţiile contractuale.
Premierul ungar Viktor Orban este singurul lider din Uniunea Europeană care şi-a păstrat relaţiile amicale cu Putin în timpul războiului din Ucraina. Marţi, când s-au întâlnit la Beijing, Orban i-a spus preşedintelui că Ungaria – care este şi membră a NATO – nu a dorit niciodată să se opună Rusiei şi încearcă să menţină contactele bilaterale. Reuters reaminteşte că Budapesta este considerată o oponentă importantă a începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană; decizia în acest sens ar putea fi luată în decembrie, dar necesită acordul unanim al celor 27 de state membre ale Uniunii.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii