G4Media.ro

Rusia va încerca o nouă ofensivă în Ucraina în această vară, susține…

sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Rusia va încerca o nouă ofensivă în Ucraina în această vară, susține Zelenski

Forţele ruseşti se pregătesc pentru o nouă ofensivă împotriva apărătorilor ucraineni la sfârşitul lunii mai sau la vară, dar Kievul are un plan de luptă clar al său, a declarat duminică preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit Reuters, transmite News.ro.

Liderul ucrainean a declarat, într-o conferinţă de presă de două ore, că este vital ca Kievul şi aliaţii săi occidentali să rămână uniţi, prezicând că urmează două luni dificile, urmate de un nou asalt al ruşilor.

„Rusia va pregăti acţiuni de contraofensivă la începutul verii sau la sfârşitul lunii mai. Dacă vor putea. Se vor pregăti”, a declarat Zelenski. „Ne vom pregăti pentru asaltul lor. Asaltul lor care a început la 8 octombrie nu a adus niciun rezultat, cred eu. Noi, la rândul nostru, ne vom pregăti planul şi îl vom urma”.

Ucraina a marcat sâmbătă împlinirea a două ani de la declanşarea ofensivei Rusiei în Ucraina, în timp ce trupele Moscovei se află pe o linie de front extinsă, iar problemele se acumulează, de la lipsa de obuze de artilerie la lipsa de forţe proaspete,

Zelenski a anunţat că 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi începând din februarie 2022, oferind primul bilanţ oficial după mai mult de un an.

El a declarat că este încrezător că în Congresul SUA se va aproba un nou pachet major de asistenţă militară şi financiară şi că Ucraina are nevoie de această decizie în termen de o lună.

Efortul de război ucrainean depinde de sprijinul occidental, a spus el, adăugând că Uniunea Europeană a furnizat doar 30% din cele 1 milion de cartuşe de muniţie promise.

Rusia a reuşit luna aceasta cel mai mare progres pe câmpul de luptă de după mai 2023, capturând oraşul Avdiivka, de unde trupele ucrainene s-au retras pentru a evita să fie încercuite.

„Ei ştiu că avem nevoie de sprijin în termen de o lună”, a declarat preşedintele ucrainean, adăugând că se simte „pozitiv” cu privire la perspectiva ca partenerii să furnizeze Kievului rachete cu rază lungă de acţiune.
 

În ceea ce priveşte intenţiile Ucrainei pe câmpul de luptă, Zelenski a declarat că Kievul are un plan clar de contracarare a forţelor ruseşti, dar că nu va dezvălui detalii care l-ar putea compromite.

„Există un plan, planul este clar, nu vă pot spune detaliile”, a spus el.

Trupele Kievului au desfăşurat anul trecut o contraofensivă mult lăudată, dar nu au reuşit să străpungă liniile de apărare ale Rusiei.

Zelenski a declarat că înlocuirea popularului său şef al forţelor armate într-o remaniere militară dramatică în această lună face parte din strategia sa militară care va rămâne secretă.

Liderul ucrainean a declarat anterior că planurile Kievului pentru contraofensiva de anul trecut au ajuns „pe un birou de la Kremlin” înainte ca operaţiunea să fi început, dar nu a spus cum.

Kievul speră să organizeze un summit în Elveţia în această primăvară pentru a discuta viziunea sa de pace cu aliaţii săi, a spus el, adăugând că proiectul de pace va fi prezentat ulterior Rusiei.

„Sper că va avea loc în această primăvară. Nu trebuie să pierdem această iniţiativă diplomatică”, a spus el.
 

Zelenski a declarat că rotaţia trupelor va fi de o importanţă critică pentru efortul de război şi a subliniat că Ucraina trebuie să îşi pregătească mai bine forţele de rezervă.

„31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în acest război. Nu 300.000, nu 150.000 … (Preşedintele rus Vladimir) Putin minte acolo … Dar, cu toate acestea, aceasta este o mare pierdere pentru noi”.

El a refuzat să dea o cifră privind numărul de răniţi, spunând că acest lucru i-ar ajuta pe planificatorii de război ruşi. Ministerul rus de Externe a respins imediat estimarea pierderilor militare ucrainene, calificând-o ca fiind neadevărată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...