
Rusia va încerca să obţină garanţii foarte solide în cazul unui tratat de pace cu Ucraina: excluderea Kievului de la aderarea la NATO și neutralitatea țării
În orice acord de pace privind Ucraina, Rusia va încerca să obţină garanţii „de fier” că ţările NATO vor exclude Kievul de la aderarea la alianţă şi că Ucraina va rămâne neutră, a declarat luni viceministrul de externe rus, Aleksandr Gruşko, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump încearcă să câştige sprijinul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru o propunere de încetare a focului de 30 de zile pe care Ucraina a acceptat-o săptămâna trecută şi despre care locatarul de la Kremlin spune că trebuie să îndeplinească condiţii cruciale pentru a fi acceptabilă.
Se aşteaptă ca Trump să vorbească cu Putin săptămâna aceasta despre modalităţi de a pune capăt războiului de trei ani din Ucraina, a declarat duminică trimisul american Steve Witkoff pentru CNN, la revenirea sa de la ceea ce a descris ca fiind o întâlnire „pozitivă” cu Putin la Moscova.
Într-un interviu amplu cu publicaţia rusă Izvestia, în care nu a făcut nicio referire la propunerea de încetare a focului, Gruşko a insistat că orice tratat de pace de lungă durată cu Ucraina trebuie să îndeplinească cerinţele Moscovei.
„Vom cere ca garanţiile de securitate de fier să devină parte a acestui acord”, a declarat el, citat de Izvestia. „O parte din aceste garanţii ar trebui să fie statutul neutru al Ucrainei, refuzul ţărilor NATO de a o accepta în alianţă”, a adăugat el.
Moscova se opune categoric desfăşurării de observatori NATO în Ucraina, a reiterat şi Gruşko poziţia Kremlinului.
Regatul Unit şi Franţa şi-au anunţat disponibilitatea de a trimite o forţă de menţinere a păcii pentru a monitoriza orice încetare a focului în Ucraina. Premierul australian Anthony Albanese a declarat că ţara sa este, de asemenea, deschisă la cereri.
„Nu contează sub ce etichetă urmează să fie desfăşurate contingentele NATO pe teritoriul ucrainean: fie că este vorba de Uniunea Europeană, NATO sau în capacitate naţională”, a replicat Gruşko. „Dacă apar acolo, înseamnă că sunt desfăşuraţi în zona de conflict cu toate consecinţele pentru aceste contingente ca părţi în conflict”, a adăugat el.
Gruşko a menţionat totodată că o desfăşurare a unor observatori neînarmaţi postconflict poate fi discutată numai după încheierea unui acord de pace.
„Putem vorbi despre observatori neînarmaţi, despre o misiune civilă care ar monitoriza implementarea aspectelor individuale ale acestui acord sau despre mecanisme de garantare”, a afirmat Gruşko. „Până atunci, e doar vorbărie”, a adăugat el.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat în remarci publicate duminica aceasta că staţionarea trupelor de menţinere a păcii în Ucraina este o chestiune pe care Kievul o va decide şi nu Moscova.
Gruşko a declarat că aliaţii europeni ai Kievului ar trebui să înţeleagă că numai excluderea aderării Ucrainei la NATO şi eliminarea posibilităţii de a desfăşura contingente militare străine pe teritoriul său vor funcţiona pentru regiune.
„Atunci va fi asigurată securitatea Ucrainei şi a întregii regiuni într-un sens mai larg, deoarece una dintre cauzele fundamentale ale conflictului va fi eliminată”, a susţinut el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.