Rusia vrea să ceară personalului neesențial din misiunile diplomatice în Ucraina să părăsească țara după ce SUA, Marea Britanie și Australia au făcut același lucru
După decizia unor ţări europene şi a SUA de a-şi retrage o parte din personalul diplomatic din Ucraina, Rusia intenţionează şi ea să recomande personalului neesenţial al misiunilor sale diplomatice în Ucraina să părăsească această ţară pentru un timp, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov în conferinţa de presă comună, joi, cu şefa diplomaţiei britanice Liz Truss, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.
„Ne-am gândit deja că poate anglo-saxonii pun ceva la cale dacă îşi evacuează angajaţii din Ucraina. Ne-am uitat la acţiunile lor şi, probabil, vom recomanda personalului neesenţial al misiunilor noastre diplomatice să revină acasă pentru o vreme”, a afirmat Lavrov.
„Nu ştiu ce idei au colegii noştri anglo-saxoni”, a adăugat ministrul rus de externe, reiterând poziţia Moscovei faţă de actuală criză legată de Ucraina: nu Rusia – care a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană – este responsabilă de criza legată de Ucraina, ci Kievul şi Occidentul, care ar pregăti o diversiune în Donbas.
În acest sens, agenţia de presă EFE citează surse diplomatice ruseşti din Ucraina, potrivit cărora Rusia pregăteşte „intens” un plan de evacuare a personalului neesenţial de la ambasada sa din Kiev, în contextul tensiunilor între cele două ţări.
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a îndemnat joi pe cetăţenii americani să părăsească imediat Ucraina din cauza unei posibile invazii ruse, transmite AFP.
Rezumând discuţiile cu şefa diplomaţiei britanice, joi, la Moscova, Serghei Lavrov a declarat că „dialogul nostru a fost ca între un surd şi un mut, se părea că ascultăm, dar nu ne auzeam”. „Explicaţiile noastre cele mai detaliate au căzut, în general, pe un teren nefertil”, a concluzionat el.
În imaginile difuzate de televiziunea publică rusă din debutul întâlnirii celor doi, în cadru apare doar Lavrov la o masă, iar Liz Truss este doar auzită. Unii comentatori au observat cum ministrul rus de externe îi face, la vedere, semn cu mâna translatorului să nu traducă ceea ce declară şefa diplomaţiei britanice, conform Radio Svoboda. Telespectatorii ruşi au putut s-o vadă pe Liz Truss abia la conferinţa de presă comună susţinută în finalul întrevederii, în cursul căreia ea a insistat că, dacă Moscova doreşte într-adevăr „dezescaladarea”, atunci să-şi retragă trupele şi echipamentele de la frontiera cu Ucraina.
Moscova are relaţii complicate de mai multă vreme cu Londra, iar în ultimul timp acestea s-au deteriorat şi mai mult din cauza sprijinului acordat de Marea Britanie, în special de ordin militar, Kievului.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation (mid.ru)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii