G4Media.ro

Rusia vrea să-i pună pe imigranţii care vor cetăţenie să facă armata

sursa foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP

Rusia vrea să-i pună pe imigranţii care vor cetăţenie să facă armata

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, pregăteşte o nouă lege care să înregistreze imigranţii pentru serviciu militar ca parte a cererii lor pentru cetăţenia rusă, se arată într-un comunicat citat de Reuters, transmite News.ro.

Volodin este un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin.

Parlamentarii ruşi doresc, de asemenea, să crească la doi ani perioada de serviciu militar pe care trebuie să îi facă noii cetăţeni ruşi de o anumită vârstă.

Există, de asemenea, propuneri de modificare a legii pentru a face acest serviciu obligatoriu pentru migranţii mai în vârstă care primesc paşapoarte ruseşti, potrivit comunicatului Dumei.

Până la sfârşitul actualei sesiuni, adică până la 4 august, Duma de Stat va lua în considerare amendamente privind creşterea termenului serviciului militar obligatoriu la doi ani pentru noii cetăţeni ruşi, precum şi creşterea vârstei de recrutare pentru aceştia, a precizat serviciul de presă al camerei parlamentare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cine naiba vrea cetatenie rusa ?

    • E clar ca nu sunt multi nebuni care sa mai intre in Rusia acum. Dar aia care sunt deja acolo si au niste joburi sunt voluntarii perfecti oferiti pe front. Era un moldovean care tot facea clipuri despre cat de bine si frumos e in Moscova. El e un candidat perfect.

    • Dinspre orientul extrem pustiu, arid, Rusia se vede ca Occident.

  2. Pai cred că vor cetățenie pentru mai mult timp decât 9 ore, perioada medie de supraviețuire a rușilor pe front…