“Rușii ne-au făcut chiar cu mâna, ne-au urat la revedere și ne-au urat noroc. Apoi, când traversam un câmp, au început să tragă în noi din toate direcțiile” – ororile războiului din Ucraina relatate de BBC

Evhen Ryabukon a mângâiat ușor sicriul și a părut că are o ultimă conversație cu fiul său. Soția sa, Inna, a ajustat fotografia înrămată a unui băiețel zâmbitor, așezată pe sicriu – ultimul act de grijă al unei mame. Băiatul era Elisei Ryabukon. Ar fi împlinit 14 ani în luna mai.

La puțin mai mult de o lună după ce a fost ucis de către soldații ruși, familia, prietenii, vecinii și colegii de clasă s-au adunat la o biserică din orașul Brovarî, în estul Kievului, pentru a-și lua rămas bun de la acest copil foarte iubit din satul Peremoha. O comunitate care fusese împrăștiată de război s-a reunit îndurerată.

Elisei a fost amintit ca fiind cinstit, modest și serviabil, un băiat căruia nu-i plăcea să se bată și care refuza să practice un sport agresiv.

Inna, Elisei și fiul ei mai mic erau blocați în Peremoha când au început luptele. „Pe 11 martie, rușii ne-au dat permisiunea de a pleca. Ne-au făcut chiar cu mâna și ne-au urat la revedere și ne-au urat noroc. Apoi, când traversam un câmp, au început să tragă în noi din toate direcțiile”, a spus Inna.

În convoiul de vehicule de evacuare se aflau cinci mașini. Elisei se afla în a doua mașină, în care nu a supraviețuit nimeni. „M-am târât prin câmp și mi-am salvat fiul de trei ani, târându-l de gluga hainei sale. Faptul că vreunul dintre noi a reușit să scape cu viață a fost pur noroc”, a spus ea.

Ea spune că singurul motiv pentru care este capabilă să meargă mai departe este copilul ei mai mic. Ea a depus o plângere la poliție și vrea să i se facă dreptate pentru uciderea lui Elisei.

„Vreau ca lumea să afle despre crimele Rusiei. Vreau ca fiecare victimă să fie luată în considerare. Vreau ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru bărbații, copiii și femeile, pe care i-a ucis pe pământul nostru”, a spus ea.

Elisei se numără printre cei peste 200 de copii despre care se știe că au fost uciși în Ucraina până în prezent, potrivit guvernului de la Kiev. Alte sute de au fost răniți.

Spitalul Ohmatdît a primit zeci de copii răniți în timpul luptelor. Daniil Avdeenko, în vârstă de șase ani, a fost adus aici din orașul Cernihiv, din nordul țării, care a fost înconjurat și bombardat de forțele rusești până când acestea s-au retras din zonă la începutul lunii aprilie.

Daniil și părinții săi au fost răniți în bombardamente cu mortiere chiar în fața casei lor dintr-un cartier rezidențial.

Când s-a produs explozia, toți au fost aruncați la pământ. Tatăl său, Oleksandr, a văzut că piciorul soției sale sângera abundent. El a folosit cureaua de la geanta ei pe post de garou, un gest care i-a salvat piciorul de la amputare. Oleksandr l-a strigat pe Daniil, care i-a spus că este bine. Dar când băiatul a început să se ridice, Oleksandr și-a dat seama cât de grav era rănit. „Am văzut că avea schije pe tot corpul și sângera foarte mult”, a spus el.

Toți trei au fost duși la spitale diferite. „În primele patru zile nu am știut cine era în viață și cine nu. Nu au înregistrat numele fiului meu când a fost internat în spital”, a spus el.

În cele din urmă, familia a fost reunită și adusă la Kiev pentru tratament. Daniil avea bucăți de șrapnel în cap, care au fost îndepărtate, dar bucățile înfipte în spate sunt încă acolo. Medicii spun că va fi prea dureros să le scoată acum. Băiatul are multiple răni și fracturi la picior. Nu este clar când și dacă va putea să meargă.

În cea mai mare parte a timpului este vesel, dar scoate mici strigăte de durere atunci când o asistentă vine să injecteze un medicament.

„Le povestește asistentelor de la spital detaliile despre cum eram cu toții acoperiți de sânge. Își amintește totul. Dar se învinovățește. Chiar înainte de a se întâmpla, îi spusesem să coboare la subsol cu mama lui. Dar el a insistat să vină afară la mine”, spune Oleksandr.

„I-am explicat că nu este vinovat. Cu toții i-am explicat”.

După ce a început războiul, Oleksandr spune că Daniil punea o mulțime de întrebări. „Când erau împușcături, el întreba: „Tată, cine trage acum?”. Eu îi răspundeam ‘ai noștri’. ‘Și acum?”, întreba el. Îi spuneam ‘Sunt oamenii noștri care sunt atacați’.” Noaptea, vedea tancuri în visele sale. Când bombele cădeau din cer, se trezea speriat. Dar, în ciuda a tot ce se întâmpla, tot se distra. După atac însă, s-a schimbat radical”, spune Oleksandr.

Chiar și cei care au reușit să fugă nevătămați din punct de vedere fizic, poartă cicatricele traumei psihologice. Ilya Bobkov, în vârstă de 13 ani, a evadat împreună cu familia sa din Bucea, la periferia Kievului, care a fost sub control rusesc timp de câteva săptămâni.

Aceștia au reușit să plece printr-un coridor umanitar care a fost deschis în martie pentru evacuarea civililor. Familia sa locuiește acum într-o singură cameră dintr-o clădire guvernamentală dărăpănată din Kiev.

„Pe 24 februarie, când au început luptele, am fost șocat. Mă așteptam să fie o zi obișnuită, să mă duc la școală, să-mi fac temele și să mă joc. Mama mea a venit în camera mea și mi-a spus să împachetez câteva lucruri. Apoi am început să locuim în subsolul nostru. A fost foarte înfricoșător. Era greu să trec nopțile”, spune Ilya.

În drumul lor spre siguranță, Ilya și familia sa au văzut clădiri în flăcări, tancuri distruse și cadavre pe drum.

„Nu pot scăpa de sentimentul că războiul este încă în jurul nostru. Visez că familia mea este ucisă sau luată ostatică de către ruși. Mă trezesc cu transpirații reci”, spune Ilya.

Mătușa lui, Valentina Solokova, a cărei familie a fost evacuată odată cu cea a lui Ilya, spune că au încercat să le distragă atenția copiilor prin jocuri sau prin arătarea fotografiilor de familie. De asemenea, au fost forțați să aibă conversații dificile, mai ales atunci când au rămas fără provizii de alimente.

„Le spuneam copiilor că pâinea și apa sunt cele mai importante lucruri. Trebuia să-i fac să înțeleagă că au trăit o viață înainte, în care aveau de toate, mergeau la școală și se jucau. Iar acum trebuiau să învețe să trăiască fără toate acestea”, a spus ea. ‘Le-am spus că a venit timpul să se maturizeze”.

O generație de copii din Ucraina este privată de o copilărie normală în acest moment. ONU estimează că aproximativ două treimi din cei 7,8 milioane de copii din țară au fost strămutați. Cu luptele care fac ravagii în sud și în est și cu noi bombardamente în Lviv și Kiev, nicio parte a Ucrainei nu pare să mai fie sigură în acest moment. Nu este clar când copiii din această țară ar putea să se întoarcă la viața care a fost brusc întreruptă.