G4Media.ro

Rușii s-au răzgândit: Nicio interdicţie permanentă de circulaţie nu va fi impusă…

Sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

Rușii s-au răzgândit: Nicio interdicţie permanentă de circulaţie nu va fi impusă în Herson, decizie luată la câteva minute după ce rușii anunțaseră o astfel de interdicție

Autorităţile impuse de ruşi în regiunea Herson din sudul Ucrainei au anunţat vineri că nicio interdicţie permanentă de circulaţie nu va fi decretată în capitala regională, la numai câteva minute după ce au anunţat o astfel de interdicţie, informează AFP.

„O interdicţie de circulaţie a fost decretată în oraşul Herson, care va dura 24 de ore din 24, pentru ca noi să putem apăra oraşul nostru”, declarase iniţial, pe Telegram, guvernatorul adjunct al autorităţilor de ocupaţie ruse din Herson, Kirill Stremousov.

După numai câteva minute Stremousov a suprimat înregistrarea video iniţială, înlocuind-o cu o alta similară, însă editată, unde nu mai era vorba despre această interdicţie de circulaţie, fără a explica motivul acestei modificări.

Apoi, responsabilul instalat de Moscova, a publicat, deja a treia oară, o nouă înregistrare video, făcând în mod clar în pas înapoi şi dând asigurări că „nu există nicio restricţie pentru locuitorii” din Herson, în pofida contraofensivei ucrainene în regiune.

Cu toate acestea, Stremousov a îndemnat din nou locuitorii „să părăsească” în număr cât mai mare oraşul, afirmând că se aşteaptă la „provocări” şi „atacuri teroriste” ale armatei ucrainene.

„În unele locuri au fost remarcate echipamente inamice poziţionate în coloană. Este posibil ca ei (ucrainenii) să se pregătească pentru un atac împotriva oraşului Herson”, a declarat Stremousov, în condiţiile în care în urmă cu câteva zile el susţinea că armata rusă vor apăra oraşul „ca pe o fortăreaţă”.

Mai devreme vineri preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că civilii din Herson „trebuie să fie evacuaţi” din zonele de luptă „cele mai periculoase”, în condiţiile în care Moscova se confruntă de mai multe săptămâni cu o contraofensivă a forţelor ucrainene în regiunea Herson.

Kievul a condamnat de mai multe ori aceste evacuări de civili, calificându-le drept „deportări”.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...