G4Media.ro

S-a deschis pârtia „Piatra Grăitoare” de la Vârtop – Arieșeni

sursa foto: ebihoreanul.ro

S-a deschis pârtia „Piatra Grăitoare” de la Vârtop – Arieșeni

Pârtia cu zăpadă naturală din satul de vacanţă Vârtop, județul Bihor, este deschisă începând de joi, 23 decembrie, au anunţat administratorii acesteia. Consiliul Local Nucet, care administrează pârtia „Piatra Grăitoare” a decis majorarea tarifelor de telescaun, potrivit ebihoreanul.ro.

Dragi iubitori ai sporturilor de iarnă, joi 23.12.2021 se va deschide sezonul de schi la Pârtia Piatra Grăitoare Vârtop. Am implementat şi câteva măsuri de siguranţă: păstrarea distanţei de 1,5 m faţă de celelalte persoane, atât la casierie, cât şi la îmbarcarea pe telescaun, şi folosirea dezinfectantului în punctele de interes comun”, se arată pe pagina de Facebook întreţinută de administratorii pârtiei.

Tarifele practicate pentru urcarea cu telescaunul vor fi mai mari începând din acest sezon. „Avem de-a face cu o creştere a preţurilor, dat fiind că s-a scumpit şi combustibilul folosit pentru telescaun”, a precizat pentru ebihoreanul.ro Daniela Boldor, de la firma Universal a Consiliului Local Nucet, care administrează pârtia.

Astfel, conform hotărârii luate miercuri de aleşii din Nucet, un bilet pentru o urcare, pentru adulţi, a costat sezoanele trecute 10 lei, însă din această iarnă va costa 15 lei. O urcare pentru copii a costat 5 lei, iar de acum va costa 10 lei.

Un bilet de urcare – coborâre va costa 25 lei pentru adulţi, respectiv 15 lei pentru copii. O cartelă cu şase urcări va costa 70 lei în cazul adulţilor, respectiv 35 lei în cazul copiilor.

Din acest sezon se va introduce şi cartela de zi, cu urcări nelimitate, care va costa 150 lei pentru adulţi, respectiv 90 lei pentru copii.

Parcarea la baza pârtiei pentru autoturisme va costa 25 lei pe zi, iar pentru autobuze 100 lei pe zi.

Pârtia „Piatra Grăitoare” Nucet-Vârtop are o lungime de 1.880 metri, pe două variante de coborâre (pârtia „neagră” şi pârtia „roşie”). La urcare se utilizează un telescaun cu capacitate de 1.400 de persoane pe oră, relatează ebihoreanul.ro

sursa foto: ebihoreanul.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. deci o scumpire de 50%
    da ce sa scumpit combustibilul cu 50% ???
    sper sa ramaneti cu partia goala

  2. Îmi place foarte mult să dau un ban și să nu stau la coadă k klicii din Poiana Brașov.

  3. 100 Euro pe zi pentru o familie cu doi adulti si doi copii pentru un ciot de partie din care 40% este dreapta ?

    Tupeu de borfasi , cu atat mai mult ca in anii trecuti au avut defectiuni de nu au reusit sa deschida cu saptamanile , platesti banii si nu stii cand reusesti sa schiezi .