S-a încheiat oficial intervenția ISU în Crevedia, la cinci zile după explozii / Pericolul a fost îndepărtat
Intervenția este finalizată, la locul exploziilor în Crevedia, a transmis ISU Dâmbovița, care a precizat că rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda Cornești.
Pericolul a fost îndepărtat, dat fiind că au fost golite două cisternele care prezentau risc de explozie.
De asemenea și ancheta procurorilor la fața locului s-a încheiat.
Reamintim că exploziile au avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Peste 50 de victime sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank